ÎN ULTIMUL AN – Numărul părinţilor care şi-au sacrificat concediul de creştere a copilului ca să revină mai repede la muncă s-a dublat

0
221
foto http://www.puterea.ro

ÎN ULTIMUL AN Numărul părinţilor care s-au întors la muncă înainte de încheierea concediului pentru creşterea copilului aproape s-a dublat în septembrie 2017 faţă de aceeaşi lună a anului trecut, pe fondul schimbărilor legislative aduse anul trecut beneficiilor acordate de stat părinţilor.

Economica a analizat dinamica numărului de părinţi care au ales să-şi scurteze concediul pentru creşterea copilului ca să revină la muncă, în perioada septembrie 2017 – septembrie 2015. Iată ce am găsit:

La sfârşitul lui septembrie 2017, peste 87.200 de părinţi au încasat stimulent de inserţie pentru că au revenit la muncă înainte de încheierea concediului de creşterea copilului, arată datele centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), consultate de Economica.

Spre comparaţie, în septembrie 2016, puţin peste 43.800 de mame sau taţi au primit stimulent de inserţie, potrivit datelor ANPIS.

Numărul părinţilor care au luat stimulent de inserţie a crescut cu 99.03% în septembrie 2017 faţă de aceeaşi lună a anului 2016.

Stimulentul mediu primit de părinte a crescut cu nici 20% în aceeaşi perioadă de timp.

Valoarea medie a stimulentului de inserţie luat de părinte în septembrie 2017 a fost de 625,5 lei, arată datele ANPIS. Spre comparaţie, în septembrie 2016, stimulentul de inserţie a fost, în medie, de 521,3 lei.

Aşadar, în perioada septembrie 2016 – septembrie 2017, valoarea medie a stimulentului de inserţie a crescut cu nici 20%.

Câţi bani a cheltuit statul ca să readucă părinţii la muncă înainte de încheierea concediului pentru creşterea copilului.

Peste 54,55 de milioane de lei, adică circa 11,86 de milioane de euro, în luna septembrie 2017, potrivit datelor ANPIS.

Spre comparaţie, cu exact cu an în urmă, în septembrie 2016, statul a cheltuit 22,84 milioane lei, adică 5,13 milioane de euro, pentru stimulentul de inserţie acordat mamelor sau taţilor.

Continuarea citeşte AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here