TURNEUL SPERANȚELOR – Echipa Maramureșului a debutat cu o victorie împotriva Bistriței-Năsăud, scor 4-2

0
183

TURNEUL SPERANȚELOR  Federația Română de Fotbal și asociațiile județene de fotbal din țară organizează în sezonul 2017/2018 Turneul Speranțelor. Scopul este selectarea și formarea unei noi generații de jucători în vederea construirii naționalei României la această categorie de vârstă.

Se joacă trei reprize a câte 30 de minute, fiecare jucător evoluând timp de 60 de minute. Duminică, în prima etapă, maramureșenii s-au impus cu 4-2 în compania reprezentativei județului Bistrița Năsăud.

Pentru județul Maramureș au jucat: Denis Vancea (Sporting Recea), Rareș Varga (Plimob Sighetu Marmației) – portari; Darius Ardelean (Plimob), Darin Turdeanu (Sporting), Raul Sima (Kiss Baia Mare), Andreas Mureșan (Sporting), Patrick Parnău (Kiss), Marcus Condrat (Plimob), Denis Oros (Sporting) – fundași; Cristian Raicu (Sporting), Bogdan Varga (Kiss), Darius Șerban (Plimob), Sebastian Hidigan (Sporting), Darius Hordo (Sporting) – mijlocași; Alex Boltea (Sporting), David Orgaș (Sporting), Cosmin Kovacs (Plimob) – atacanți. Antrenori: Sorin Sabău și Dănuț Sabou.

Turneul Speranțelor este unul național, Maramureșul făcând parte din Regiunea 7, alături de reprezentantele similare din Satu Mare, Sălaj, Bistrița Năsăud, Bihor și Cluj. Într-o primă fază sunt planificate meciuri tur-retur pe regiuni. Etapa a doua se joacă duminică, atunci când maramureșenii vor evolua în Satu Mare.

Mai multe detalii despre Turneul Speranțelor sunt disponibile aici.

Sursă info și foto: www.frf-ajf.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here