AcasăNews AlertTURISM RELIGIOS - Paşte la mănăstirile din Maramureş şi Satu Mare. Vezi...

TURISM RELIGIOS – Paşte la mănăstirile din Maramureş şi Satu Mare. Vezi unde sunt cele mai bune oferte

spot_img

DISTRIBUIȚI

Sărbătorile Pascale sunt foarte importante din punct de vedere spiritual astfel că tot mai mulți maramureșeni și nu numai, încearcă să se îndrepte către cele sfinte. Din acest punct de vedere, Eparhia Maramureșului și Sătmarului se poate “lăuda” cu câteva zone care mai păstrează autenticitatea obiceiurilor Pascale.

”Nu ar fi o alegere mai potrivită decât de Sărbătorile Pascale să te duci, mai ştiu eu unde, la mare sau în alte ţări exotice. Este mult mai potrivit să vorbim despre un aşa numit turism religios. Sigur, şi aici trebuie să fim foarte atenţi ce latură predomină, turismul sau partea religioasă, mai ales ţinând cont de sărbătoarea atât de mare care este Învierea Domnului Nostru Isus Hristos.

Sigur, şi aici în zona noastră în judeţele Maramureş dar şi în cel vecin, Satu Mare există unele zone unde poate exista acest turism religios şi aici ne gândim în primul rând la Mănăstirea Bârsana care este la îndemâna tuturor, are şi posibilităţi de cazare, sigur, probabil cu rezervare din timp. Ceva locuri de găzduire există şi la Mănăstirea Moisei. Sigur că şi la celelalte mănăstiri dacă ţinem cont că în preajma lor sunt atâtea pensiuni, poate exista o variantă şi sub forma aceasta. Să fie cazaţi la o pensiune în apropiere şi ei să poată participa apoi la rânduielile care sunt în noaptea şi în ziua de Paşti la aceste mănăstiri. Şi aici sunt mai multe posibilităţi chiar şi în zona de peste Deal, avem Botiza, avem Săpânţa. Dincoace există Mănăstirea Rohia, Mănăstirea Lăpuşul Românesc, Râuoaia cu alte cuvinte, Coroieni, deci sunt în judeţul Maramureş mai multe posibilităţi”, a declarat preotul Cristian Ştefan, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului.

Şi judeţul vecin, Satu Mare, este destul de generos la “oferta religioasă”, astfel că şi în lăcaşele de cult de acolo, deşi nu este asigurată cazarea pelerinilor, se pot petrece Sărbătorile Pascale.

”La fel şi în judeţul Satu Mare, nu au loc de cazare încă niciuna la pretenţiile de turism dar sunt câteva locaţii, câteva mănăstiri care pot să găzduiască un număr restrâns de credincioşi sau să fie cazaţi undeva în apropiere, la pensiuni. Şi aici spunem Mănăstirea Bixad, Mănăstirea Scărişoara Nouă, Mănăstirea Moişeni, toate acestea sunt în special în Zona Oaşului dar şi în zona Careiului, dar şi Mănăstirea Măriuş ar mai fi în Zona Codrului dar cu posibilităţi de cazare mai reduse”, a mai spus Cristian Ştefan.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA