AcasăActualitate112TRIMIS ÎN JUDECATĂ PENTRU UZ DE FALS - Un polițist de la...

TRIMIS ÎN JUDECATĂ PENTRU UZ DE FALS – Un polițist de la Rutieră falsifica procesele verbale de amendă

spot_img

DISTRIBUIȚI

TRIMIS ÎN JUDECATĂ PENTRU UZ DE FALS Un polițist de la Rutieră din Arad a fost trimis în judecată pentru uz de fals, delapidare și fals intelectual. Rutieristul falsifica procesele verbale de amendă astfel încât să reiasă că a încasat mult mai puțin decât încasa pe loc de la contravenienți.

Diferența de bani? În buzunarul propriu. Polițistul nu făcea aceste infracțiuni de ieri, de azi, ci din anul 2013 până în 2015, perioadă în care a adus un prejudiciu de 7.308,25 de lei la bugetul de stat, scrie Arad Online.

„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că în perioada 2013 – 2015, inculpatul Ursulescu Florin Valentin, în calitate de lucrător de poliţie în cadrul IPJ Arad şi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a operat modificări şi adăugiri în 48 de exemplare de procese-verbale de sancţionare contravenţională şi în 48 de chitanţe aferente, astfel încât să reiasă încasarea unor amenzi mai mici decât cele efectiv plătite pe loc de contravenienţi, însuşindu-şi diferenţa şi cauzând bugetului de stat un prejudiciu total de 7.308,25 lei.

A mai reieşit din probele administrate că în perioada 2013 – 2015 inculpatul a consemnat în 14 cazuri viteze nereale în registrul radar, altele decât cele înregistrate de aparatul radar, pentru ca acestea să fie în concordanţă cu modificările din procesele-verbale de sancţionare contravenţională”, se arată într-un comunicat de presă remis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad . Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Judecătoriei Lipova.

De menționat este faptul că polițistul și-a dat demisia din cadrul IPJ Arad la începutul lunii iunie în urma problemelor pe care le are cu justiția.

Info

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA