AcasăAlteleEconomicTEORETIC - Cărți de identitate auto noi, doar în teorie

TEORETIC – Cărți de identitate auto noi, doar în teorie

spot_img

DISTRIBUIȚI

TEORETIC De astăzi, 1 iulie, toate autovehiculele noi, la prima înmatriculare, dar şi maşinile la mână a două, care sunt aduse în tară pentru înmatriculare, ar trebui să primească cărţi de identitate „model nou”.  TEORETIC Mai exact un document actualizat în ce priveşte conţinutul, astfel încât proprietarii şi autoritățile să aibă mai multe informaţii privind datele tehnice ale maşinii , în condițiile în care unele dintre ele sunt necesare inclusiv la stabilirea impozitelor.

Oficialii RAR au arătat că ”principala schimbare va fi în completarea mult mai multor rubrici în cartea de identitate. Elementele noi sunt trecerea în cartea de identitate a unor informaţii precum norma de poluare europeană, valoarea CO2  şi sistem de propulsie’’.

Astăzi, însă, lucrurile au fost puse în aşteptare. RAR a făcut public faptul că va elibera clienţilor actualul model al Cărții de Identitate a Vehiculului (CIV) până la epuizarea stocului existent de formulare şi că în conformitate cu prevederile legale, se va recurge la eliberarea modelului nou după ce vor fi consumate Cărțile de Identitate ale Vehiculului deja tipărite.

RAR estimează că stocul actual de formulare al cărţilor de identitate permite desfăsurarea corespunzătoare a activitătii până la sfârşitul anului în curs. Oficialii RAR mai menționează că indiferent de modul în care se va face tranziţia către următorul model al cărţii de identitate, posesorii de vehicule nu vor fi afectaţi financiar sau în vreun alt mod.

Sursă foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA