Etichete Articole etichetate cu "fonduri europene"

Etichetă: fonduri europene

DIN FONDURI EUROPENE   Peste 40 de blocuri din municipiul Baia Mare vor fi supuse reabilitării și modernizării în cadrul unui proiect susținut din fonduri...

SPRIJIN EUROPEAN  Fermierii români, până în 40 ani, pot accesa fonduri europene nerambursabile, în valoare de maxim 50.000 euro/proiect, prin Submăsură 6.1 – Sprijin...

Blocurile de locuințe sociale Horea 46A și Luminișului 13A intră în reabilitare. La ultima ședință de îndată a Consiliului Local aleșii au aprobat indicatorii...

După ce zăpada a pus stăpânire pe municipiul Baia Mare, primarul ales, Cătălin Cherecheș, a decis că e momentul să își facă mai departe...

MARAMUREŞ Luni, 14 noiembrie, la Palatul Administrativ a avut loc o întâlnire cu secretarii unităților administrativ-teritoriale, în cadrul căreia li s-au comunicat diverse prevederi...

LA PALATUL ADMINISTRATIV Joi, 18 august, a avut loc o a doua întâlnire pe tema accesării fondurilor europene prin Programul Național de Dezvoltare Rurală...

Astăzi, la ora 11.45, s-a deschis circulația rutieră pe primul sens giratoriu suspendat din România, informează Consiliul Județean Prahova.Pasajul suprateran se află la intersecţia...

Aura Răducu, ministrul Fondurilor Europene, a demisionat luni, fiind al doilea ministru din Guvernul Cioloş care îşi depune mandatul, după ce Ana Costea, ministrul...

Opt unităţi de învăţământ din Maramureş se bat pentru titlul de cel mai bun proiect finanţat din bani europeni în cadrul concursului “Made for...

Mircea Man, co-preşedintele PNL Maramureş, face confuzii grave. Într-o conferinţă de presă desfăşurată joi, 17 martie la sediul organizaţiei, acesta a vrut să-l pună...

Cele 12 treceri de pietoni au fost trasate pe strada Celei din orașul Corabia, de la Dunăre.În afara faptului că sunt prea multe pentru...

În această săptămână au început lucrările la pista Aeroportului Internaţional Baia Mare, la mai puţin de două săptămâni de la semnarea contractului de execuţie...

Maramureşenii cu venituri mici pot să-şi ia gândul de la alimentele venite cu titlu de ajutoare de la Uniunea Europeană. Asta până anul viitor,...

Teatrul de Păpuși din Baia Mare a fost ieri, 26 noiembrie, după-masă, asaltat de copii. Prichindeii nu veniseră să vizioneze o piesă de marionete...

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a demarat cea de-a doua etapă a Campaniei de Informare „PNDR VINE ÎN SATUL TĂU”. Astfel,...

Românii par să fi uitat proverbul ”Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi-n traistă” în timpul regimului comunist, iar acum le este greu să...

Numele secretarului general al PDL Ioan Oltean apare în dosarul în care sunt cercetaţi pentru fapte de corupție colegiii săi de partid, Ioan Andreica,...

Oamenii de afaceri care au de depus sau de ridicat acte de la Registrul Comerţului trebuie să se grăbească să-şi rezolve problemele până miercuri,...

Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest a încheiat vineri, 16 decembrie, în Baia Mare, cea de-a doua serie de Conferinţe Judeţene privind „Stadiul implementării...

Joi, 24 noiembrie, începând cu ora 12.30, sala de şedinţe a Consiliul Județean Maramureș va găzdui întâlnirea europarlamentarului Petru Luhan cu primari, viceprimari și...