STĂM FOARTE PROST – România are cel mai mare deficit de colectare a TVA din UE

0
57

STĂM FOARTE PROST România rămâne statul membru care înregistrează cel mai mare deficit de colectare de TVA, de 37,2%, aceasta traducându-se într-o sumă neîncasată de aproximativ 7,7 miliarde de euro, se arată într-un comunicat de presă al PwC, care citează un studiu al Comisiei Europene, ce cuprinde date aferente anului 2015.

Pentru a pune lucrurile în context, suma necolectată din TVA este mai mare decât alocările bugetare ale României în anul 2017 pentru educaţie, investiţii în infrastructură sau sănătate”, declară Daniel Anghel, lider impozite şi taxe indirecte PwC Europa Centrală şi de Est.

Acesta susţine că PwC România a susţinut în mod constant necesitatea implementării unor măsuri de creştere a gradului de colectare a TVA şi de combatere a evaziunii fiscale.

O soluţie în acest sens ar fi preluarea bunelor practici ale altor state membre, cu rezultate palpabile apărute într-un termen rezonabil şi numai după consultări cu mediul de afaceri şi, dacă este cazul, cu Comisia Europeană. Există soluţii care au avut un rol important atât în creşterea gradului de colectare, cât şi din perspectiva impactului pozitiv asupra mediului de afaceri, precum: Dosarul Standard de Audit pentru taxe, obligativitatea utilizării unui software certificat pentru facturare sau menţinerea unei baze de date pentru monitorizarea centralizată a TVA”, a adăugat Anghel.

Citește continuarea AICI.

Sursă foto.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here