Acasăoameni noiDONAȚIE - FRF alocă 22.000 de euro pentru victimele incendiului din clubul...

DONAȚIE – FRF alocă 22.000 de euro pentru victimele incendiului din clubul Colectiv

spot_img

DISTRIBUIȚI

Federația Română de Fotbal a semnat un acord cu Fundația Estuar prin intermediul căreia donează suma de 22.000 de euro, în vederea continuării programelor de susținere a victimelor și aparținătorilor tragediei din clubul Colectiv, potrivit site-ului FRF.

Valoarea acestei donații a fost realizată din donarea primelor obținute de jucătorii echipei naționale la unul dintre meciurile din campania pentru calificarea la EURO 2016. Astfel, au fost strânși 18.000 de euro la care se adaugă contribuția de 4.000 de euro a celor care au ales să sprijine victimele din Colectiv prin achiziționarea tricourilor comemorative, la inițiativa FRF.

Acordul vizează un parteneriat de lungă durată prin care vor fi dezvoltate programe de reabilitare, recuperare și de reintegrare socială a tuturor beneficiarilor activităților desfășurate de Fundația Estuar.

”Apreciem încrederea și deschiderea arătată de Federația Română de Fotbal, dar mai ales implicarea în a ajuta victimele de la Colectiv. Cu atât mai mult cu cât este nevoie de intervenție pe termen lung în astfel de cazuri. Cei 22.000 de euro vor fi gestionați astfel încât să răspundă nevoilor individuale ale celor implicați în tragicul eveniment”, a afirmat Amedeea Enache, directorul executiv al Fundației Estuar.

La rândul său, președintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat: ”Solidaritatea și mobilizarea fiecăruia confirmă încă o dată că împreună putem face mult mai mult. Am apreciat sprijinul jucătorilor, al fiecăruia dintre voi care a ales să fie alături de cei aflați în nevoie. Acum ne onorează să avem alături un partener responsabil, preocupat de binele social cu care să ducem lucrurile mai departe. Suntem deschiși colaborărilor care construiesc soluții viabile pentru societatea civilă”.

FRF precizează că va pune la dispoziția Fundației Estuar, pentru activități specifice, bazele de antrenament de la Mogoșoaia și Buftea, precum și facilitățile de recuperare medicală de care dispune, inclusiv cele două camere hiperbarice.

Stocul tricourilor României din partida cu Italia de la Bologna pentru această campanie s-a epuizat în câteva ore de la lansarea lor în magazinul online FRF. Din echipa națională a României au donat tricouri jucătorii Ciprian Tătărușanu, Dorin Goian, Dragoș Grigore, Vlad Chiricheș, Răzvan Raț, Lucian Sânmărtean, Ovidiu Hoban, Alexandru Maxim, Mihai Pintilii, Alexandru Chipciu, Raul Rusescu, Florin Gardoș, Cristian Tănase, Bogdan Stancu, Costel Pantilimon, Silviu Lung, Cosmin Moți, Srgian Luchin, Gabriel Torje, Claudiu Keșeru, Iasmin Latovlevici, Andrei Prepeliță, Gabriel Enache.
În urma tragediei din 30 octombrie 2015 și-au pierdut viața 63 de persoane, dintre care 27 au murit în incendiu, 24 în spitalele din țară și 12 care au fost transferați în străinătate. Alți 13 pacienți răniți în Colectiv se mai află internați în unități medicale din afara țării.

Agerpres

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA