AcasăActualitate112ȘOFERI PERICULOȘI – 16 dosare penale și peste 160 de sancțiuni aplicate...

ȘOFERI PERICULOȘI – 16 dosare penale și peste 160 de sancțiuni aplicate ieri de polițiștii maramureșeni

spot_img

DISTRIBUIȚI

ȘOFERI PERICULOȘI  Ieri, 14 mai, peste 120 poliţişti maramureşeni au fost mobilizaţi pentru a continua acţiunile în baza planului elaborat la nivel naţional pentru siguranţa cetăţenilor.

Poliţiştii maramureşeni şi-au stabilit şi duminică cu exactitate priorităţile: prevenirea faptelor antisociale, liniştea şi siguranţa cetăţenilor şi combaterea ilegalităţilor de orice fel iar prezenţa lor în teren s-a materializat în întocmirea a 16 dosare penale şi aplicarea a peste 160 de sancţiuni contravenţionale.

Aproape 30 de persoane care s-au „remarcat” încălcând normele de convieţuire socială dar şi altele care s-au implicat în desfăşurarea de acte comerciale ilicite au fost sancţionate cu amenzi în valoare de peste 10 000 de lei. În cadrul aceloraşi activităţi având drept scop menţinerea unui climat de siguranţă publică poliţiştii au întocmit patru dosare penale pentru infracţiunile constatate.

Nu au fost scutiţi de amenzi nici şoferii care au forţat limitele legislaţiei în domeniu. Sub sloganul FII PREVENTIV – ALEGE SIGURANŢA poliţiştii rutieri angrenaţi în activităţile preventiv-reactive de ieri, i-au depistat pe cei peste 100 de şoferi care s-au deplasat pe drumurile din judeţ într-o manieră incompatibilă cu prevederile în vigoare, cei mai mulţi fiind surprinşi de aparatura radar din dotare cu viteze peste limitele legale admise, iar amenzile aplicate pentru sancţionarea abaterilor rutiere au fost de aproximativ 40 000 de lei.
Doi şoferi care au pus în pericol siguranţa traficului deoarece aveau o concentraţie mare de alcool pur în aerul expirat au fost opriţi de poliţişti înainte de a provoca accidente rutiere. Ambii şi-au pierdut dreptul de a conduce şi sunt cercetaţi în cadrul dosarelor penale întocmite pe numele lor.  Tot pericol în trafic au fost şi un bărbat de 37 de ani din Săpânţa care a considerat că-şi poate conduce jeepul chiar dacă nu deţine permis şi un bărbat din Vişeu de Sus aflat la a doua tinereţe care nu a dat deloc dovadă de înţelepciune urcându-se la volan chiar dacă permisul lui era reţinut.  Poliţiştii nu l-au scutit de tragere la răspundere.

Dacă în cele două zile de acţiune poliţiştii Biroului de Poliţie Transporturi au demonstrat că nu se pot transporta cu trenul ţigări de contrabandă, poliţiştii din Ulmeni au arătat ieri că un astfel de transport nu este posibil nici pe drumurile publice. O doamnă din Baia Mare, care a considerat că autoturismul personal poate fi mijlocul cel mai sigur pentru a transporta ţigări de contrabandă, a fost depistată în trafic, pe raza localităţii Someş Uileac şi a rămas fără cele 50 pachete cu ţigări. Aceasta este acum cercetată sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă.

 

Informații furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA