AcasăAlteleEconomicSITUAȚIA ÎNCASĂRILOR BUGETARE – ANAF a colectat 32 de miliarde de lei...

SITUAȚIA ÎNCASĂRILOR BUGETARE – ANAF a colectat 32 de miliarde de lei în primele două luni ale anului 2017

spot_img

DISTRIBUIȚI

SITUAȚIA ÎNCASĂRILOR BUGETARE  a fost analizata astăzi în cadrul unei întâlniri dintre prim-ministrul României, domnul Sorin Grindeanu, ministrul Finanțelor Publice, domnul Viorel Ștefan și președintele ANAF, domnul Bogdan-Nicolae Stan.

Președintele ANAF a arătat că totalul veniturilor bugetare colectate de Agenția Națională de Administrare Fiscală cumulat ianuarie și februarie 2017 a însumat 31.991,1 miliarde de lei, ceea ce reprezintă o diminuare cu doar 0,9% – indice nominal față de perioada similară a anului trecut și în condițiile în care încasările din ianuarie 2016 s-au realizat prin aplicarea cotei de 24% TVA, în timp ce ianuarie 2017 a reflectat colectarea TVA în cotă de 20%.

Totalul veniturilor bugetare realizate de Agenția Națională de Administrare Fiscală în luna februarie 2017 a însumat 13.873,8 miliarde de lei ceea ce reprezintă o depășire cu 6,7% – indice nominal, respectiv cu 874,0 miliarde de lei în cifre absolute mai mult față de perioada similară a anului 2016(12.999,7 miliarde de lei), în condițiile în care cota de TVA în luna februarie 2016 era de 20 %, iar în luna februarie 2017 de 19%.

În acest context, premierul României a solicitat creșterea gradului de colectare a veniturilor bugetare administrate de ANAF și intensificarea măsurilor de îmbunătățire a conformării voluntare. De asemenea, acesta și-a exprimat disponibilitatea în susținerea demersurilor ANAF pentru soluționarea problemelor administrative, care afectează în prezent activitatea instituției.

Ca urmare a acestei analize, Președintele ANAF, domnul Bogdan Nicolae Stan a convocat, în cursul zilei de luni, 6 martie, o întâlnire de lucru cu conducerea Direcțiilor Generale Regionale ale Finanțelor Publice,  Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili și a Direcției Generale Antifraudă Fiscală, în vederea structurării unui plan urgent de acțiune, care urmează a fi adus la cunoștință prim-ministrului la începutul săptămânii viitoare.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA