AcasăActualitate112ȘI-A PUS CAPĂT ZILELOR – Deținut găsit mort în baia Penitenciarului Arad

ȘI-A PUS CAPĂT ZILELOR – Deținut găsit mort în baia Penitenciarului Arad

spot_img

DISTRIBUIȚI

ȘI-A PUS CAPĂT ZILELOR  Un deținut s-a spânzurat în Penitenciarul Arad. Bărbatul, în vârstă de 24 de ani, a fost găsit mort într-o baie a închisorii. Conducerea închisorii a demarat o anchetă în condițiile în care este a doua oară când o persoană încarcerată își pune capăt zilelor în ultimele două luni, relatează Mediafax.

Deținutul este din județul Timiș și executa o pedeapsă de șase ani și trei luni pentru furt. Bărbatul avea mai puţin de un an până când ar fi putut intra în prima comisie care ar fi putut decide eliberarea sa condiționată.

Bărbatul nu a avut un comportament prin care să dea de înțeles că ar vrea să recurgă la gestul extrem.

„Bărbatul a fost găsit în baia camerei, s-au efectuat manevrele de resuscitare de către personalul medical al Penitenciarului, s-a solicitat intervenţia echipajului SMURD, medicii au continuat manevrele de resuscitare, bărbatul fiind transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, unde, în ciuda eforturilor medicilor, nu a mai putut fi salvat, murind la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al Penintenciarului de Maximă Siguranţă Arad, Eduard Magold.

Un deținut s-a spânzurat în Penitenciarul Arad. Al doilea gest extrem la aceeași închisoare

O anchetă internă a fost demarată de conducerea Penitenciarului Arad. Conform procedurii, a fost sesizată Poliția, iar procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad fac cercetări în acest caz.

În 20 septembrie, un deţinut în vârstă de 48 de ani a fost găsit spânzurat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad.

 

Sursă info.

Sursă foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA