ŞI-AU ABANDONAT MARFA – O maşină plină cu ţigări de contrabandă a fost depistată de poliţişti la Berbeşti

0
583

ŞI-AU ABANDONAT MARFA Miercuri, 5 octombrie, poliţiştii maramureşeni au întreprins activităţi specifice pentru prevenirea şi combaterea faptelor de contrabandă respectiv depistarea şi tragerea la răspundere a persoanelor care deţin, transportă şi comercializează ţigări de contrabandă.

Acestea fac parte din planul de acţiune elaborat în scopul intensificării acţiunilor de prevenire şi combatere a contrabandei cu tutun şi produse din tutun la nivelul frontierei de stat şi pe întreg teritoriul naţional.

Astfel, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice împreună cu cei din cadrul Secţiei 5 Ocna Şugatag, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş, au depistat pe raza localităţii Berbeşti un autoturism abandonat.

La control s-a constatat că în maşină se aflau 8.000 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, netimbrate în România.

Întreaga cantitate de ţigări dar şi autovehiculul utilizat pentru transportul ţigărilor au fost indisponibilizate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor.

De asemenea, a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă iar poliţiştii continuă cercetările în vederea identificării tuturor persoanelor implicate la activitatea infracţională şi tragerii acestora la răspundere, dosarul aflându-se în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei.

Informaţii furnizate de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş

citeşte şi PERICOL PUBLIC ÎN SATU MARE – Șofer drogat, oprit în trafic de poliţişti

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here