AcasăActualitateSocialSFATURI PENTRU ANGAJARE - Întrebările care ajută orice candidat să facă o...

SFATURI PENTRU ANGAJARE – Întrebările care ajută orice candidat să facă o impresie bună la interviu

spot_img

DISTRIBUIȚI

La un interviu de angajare, de obicei angajatorul este cel care pune întrebările, iar candidatul trebuie să dea cele mai potrivite răspunsuri. Totuşi, este important ca şi el să întrebe la rândul său anumite lucruri, pentru a face o bună impresie.

Publicaţia Forbes prezintă 10 întrebări pe care orice candidat trebuie să le pună la interviul de angajare.

1. „Ce experienţă şi ce abilităţi trebuie să aibă candidatul ideal?”. Întrebarea poate fi pusă la început sau la finalul interviului, fiind ocazia perfectă pentru candidat să afle exact care sunt aşteptările angajatorului.
2. „Care este cea mai delicată problemă cu care se confruntă echipa şi oare aş putea, din funcţia mea, să ajut la rezolvarea acestei probleme?”. Această întrebare îi arată angajatorului că acel candidat vrea să ajute imediat colegii şi îl va face să-şi imagineze cum l-ar putea include în echipă.
3. „Ce vă place cel mai mult la acest loc de muncă?” În acest fel, candidatul îşi va face o idee clară despre mediul de lucru de acolo şi va observa dacă actualii angajaţi sunt satisfăcuţi sau nu. În plus, întrebarea va stabili o conexiune mai profundă între candidat şi angajator, care se va deschide şi îşi va arăta sentimentele. Dacă ezită să discute acest subiect însă, atunci e semn rău, înseamnă că lucrurile nu merg prea bine la acea companie.
4. 4. „Ce se traduce prin succes în această companie şi pentru această funcţie?”. Întrebarea va arăta interesul candidatului de a obţine repede cele mai bune rezultate, în cazul în care va fi angajat. Totodată, îi va indica modul în care poate lucra cât mai eficient, pentru ca şefii lui să fie mulţumiţi.
5. „Aveţi vreo îndoială legată de calificările mele?”. Această formulă îndrăzneaţă va arăta angajatorului că persoana de la interviu are mare încredere în abilităţile şi pregătirea sa.
6. „Oferiţi cursuri de calificare profesională sau training?”. Este clar că un candidat care este interesat de acest aspect îşi doreşte să se dezvolte profesional, să înveţe mereu lucruri noi, astfel evoluând alături de compania care îl angajează.
7. „Ce-mi puteţi spune despre echipa cu care voi lucra?” Întrebarea arată clar încrederea candidatului că va fi angajat şi va face parte din acea echipă, poziţionarea lui fiind astfel foarte importantă. Răspunsul este la fel de important, pentru că va oferi informaţii despre colegii cu care candidatul va lucra zi de zi.
8. „Ce îmi puteţi spune despre noul produs/serviciu care va fi lansat în curând, cum îl veţi dezvolta?” Această curiozitate indică interesul candidatului pentru activitatea acelei companii şi faptul că s-a documentat bine din timp, fiind la curent cu noile proiecte.
9. „Cine a deţinut această funcţie înainte?” Răspunsul va oferi detalii importante despre cel care a avut înainte acea funcţie: dacă a fost promovat sau concediat, ori dacă a vrut să plece la altă companie. Prin urmare, candidatul va afla dacă în acea companie există posibilitatea de promovare sau dacă angajaţii sunt nemulţumiţi de perspectivele pe care le au.
10. „Care este următorul pas pentru procesul de recrutare?” Aceasta este ultima întrebare care trebuie pusă la un interviu. Îi arată angajatorului că respectivul candidat chiar îşi doreşte să lucreze acolo, iar acesta la rândul său poate oferi detalii despre numărul contracandidaţilor care concurează pe acea funcţie.

Sursa adevarul.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA