AcasăOPINIISenzațional, Diaconescu s-a ținut de cuvînt

Senzațional, Diaconescu s-a ținut de cuvînt

spot_img

DISTRIBUIȚI

De 130.000 de euro, dantura cu lipsuri a lui Dan Diaconescu a strălucit la breaking news cu vîrf și îndesat. La tarifele de azi, de banii ăștia a primit expunere media de peste un milion. Garanția pentru licitație, depusă în blana lui Vulpescu, între păduchii și rîia care macină autoritatea statului, a performat înzecit. Partidul Poporului a făcut afacerea publicitară a anului.
Nicicînd idealurile unui partid n-au fost promovate mai ieftin și mai frumos ambalate în hîrtia de rețetă ca acum. Nicicînd un nebun sadea, cu vocație stabilă de escroc, n-a fost luat mai în serios de Guvernul României.

Cînd a abordat privatizarea Oltchim cu aceeași vervă pe care a arătat-o în căutările Elodiei și în mediatizarea clanului Pian, Dan Diaconescu a fost audiat la Ministerul Economiei și nu la Ministerul Sănătății, așa cum o cerea diagnosticul. Cele 45 de milioane de euro care i-au șuierat printre cei doi incisivi pierduți au fost lăsate să colinde mințile flămînde ale angajaților Oltchim, fără să pună pe gînduri nici Guvernul, nici Poliția și nici măcar Parchetul, care îl mai capturase pe domnul Dan în temeiul unor privatizări reușite, executate pe clienții șantajabili de la OTV.

Nici serviciile secrete nu s-au obosit să facă ceea ce fac ele de obicei: să asculte telefoane. Altfel, Ponta, Chițoiu și Vulpescu ar fi știut la ce sumă se ridică Averea Poporului, de la care dintre urmăriții penal provine, la care dintre cămătarii țigani se referă Avocații Poporului cînd vorbesc despre investitori și, în fine, în care dintre fundațiile de beton va trebui căutat Președintele Poporului dacă nu returnează banii împrumutați. E posibil ca unora dintre experții în filaje și înregistrări să le fi trecut prin cap că bomba socială de la Oltchim, cu schijele ei economice și detunătura ei politică, poate fi o vulnerabilitate la adresa siguranței naționale, dar și-or fi zis că de presă s-au ocupat deja.

Prin urmare, Dan Diaconescu a fost lăsat să se arunce pe problemele Oltchim la fel cum se aruncă puradeii pe capota mașinilor scumpe, ca să poată șatra să iasă din boscheți și să ceară despăgubiri imaginare. Numai că acest scaiete agățat de reverul Guvernului iese greu la spălat. Cine și-a făcut socoteli că va scăpa de el aruncîndu-l în curățătoria oltchimică s-a înșelat.

Un gangster mediatic de calibrul domnului Dan trebuia pus la podea în primele secunde ale delirului. Guvernul Ponta a ratat această ocazie, iar acum, după ce l-a transformat din țepar în interlocutor, l-a trecut, practic, sub protecția sa. Zîmbetul știrb, de 45 de milioane de euro, al lui Dan Diaconescu e egal în sumă cu zîmbetul tîmp al Guvernului. Acești bani, pe care personajele din imaginarul OTV nu s-au îndurat să-i plătească, vor fi scoși din buzunarele cît se poate de reale ale cetățeanului. În fond, asta a și promis domnu’ Dan: Oltchim-ul va fi al poporului. Și nimeni nu poate spune că nu s-a ținut de cuvînt.
Doru Bușcu

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA