Acasăoameni noiSENATUL A DECIS – Proiectul legii grațierii va fi retrimis la Comisia...

SENATUL A DECIS – Proiectul legii grațierii va fi retrimis la Comisia juridică

spot_img

DISTRIBUIȚI

SENATUL A DECIS  Plenul Senatului a decis, luni, cu 61 de voturi „pentru”, 41 „împotrivă” și șapte abțineri, retrimiterea la Comisia juridică a proiectului de lege privind grațierea unor pedepse, pentru o săptămână.

Propunerea a fost făcută de liderul grupului ALDE din Senat, Ionuț Sibinescu, și susținută de liderul grupului PSD, Șerban Nicolae.

„Am făcut propunerea pentru adăugarea pe ordinea de zi (a plenului — n.r.) a proiectului legii grațierii, având în vedere că, la Comisia juridică, s-a întocmit raportul. Punctul de vedere pe care l-am exprimat, al coaliției PSD-ALDE, este că vom cere în plen retrimiterea proiectului la comisie, pentru ca proiectul să fie adoptat în forma avansată de Guvern. E forma pe care o susținem și dorim ca, din această perspectivă, lucrurile să fie extrem de clare, mai ales după turbulențele care au avut loc săptămâna trecută”, preciza președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, la finalul ședinței de luni a Biroului permanent.

Sursă info și foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA