SECURIST, ADJECTIV – Patrioți, sau cea mai mare rețea de hoți?

1
125

SECURIST, ADJECTIV Cuvântul „securist” înconjoară ca un abur silueta politică a premierului Tudose. El și un grup semnificativ de pesediști poartă acest costum la modă, ca o cusătură cu ață albă a partidului.

Oamenii noii Securități au ajuns să împânzească PSD ca o generație proaspătă de păduchi, născută de generația bătrânelor căpușe.

Șefii partidului se mulțumesc să se scarpine, nu înțeleg să folosească săpunul, fiindcă din această simbioză cu jegul li s-au născut averile.

Numai că acum rata de infestare a depășit satisfacția câștigului. PSD își vede amenințată nu numai situația militară, ci și pe cea politică.

Haita de lupi tineri cu blană de postav, care-și flutură cu nerăbdare masteratele de siguranță națională, e gata să înhațe ciolanul de sub nasul dulăilor tradiționali, depășiți numeric și tactic.

Securiștii din PSD au o relație actualizată cu SRI și, prin acest dispecerat, sunt conectați, ei și proiectele lor, cu celelalte ramuri operative.

În proiectul „Tudose înșfacă PSD”, de pildă, au fost mobilizați soldații din media. La OUG 13 au fost convocați și agenții din societatea civilă. În faza guvernului Ponta-Grindeanu s-a mers pe șantajabilii gestionați de DNA.

Noua Securitate e vastă. Are fețe, voci, resurse și butoane fără număr. E centrată pe servicii, dar morbul ei trăiește pretutindeni: la CCR, la ÎCCJ, la DNA, în parchete și curți, în presă, în politică, în industrie, în agricultură, în companiile de stat, în educație, în sănătate. Acum, când cu scandalul Tudose, s-a văzut cum lucrează prin partide, însă materia ei fluidă e răspândită în toată societatea.

Securitatea nu mai pretinde membrilor ei trageri de noapte și angajamente de turnător, ci doar lăcomie, subordonare și lipsă de caracter.

Azi, ca să fii selectat securist e destul să fii canalie. Când vorbim despre Securitate, vorbim, de fapt, despre cea mai grea povară a statului și a națiunii, echivalentul unui credit împovărător, făcut prostește de întreaga țară la o bancă a înapoierii. Oriunde ți-ai roti privirea, dai de un român plătind dobândă unui securist.

Securitatea sărbătorește aproape trei decenii de la reînviere și a început să-și scrie evangheliile. Cartea sfântă a Securității trebuie să unifice legenda din anii comunismului cu realizările din prezent, iar apostolii din presă au început să-i redacteze minunile și să-i profețească pogorârea din înalt asupra lumii civile.

Moartea generalului de Securitate Iulian Vlad a fost plânsă cu patos biblic.

Ziariști, analiști, oameni politici și de cultură i-au ridicat opera în slăvi, l-au numit “mentor” și “model”, “patriot” și “erou”, fără să ia în seamă dâra de sânge pe care a lăsat-o în urmă. Foștii ofițeri de Securitate Aurel Rogojan și Filip Teodorescu sunt plimbați cu hărnicie prin ziare și studiouri ca să povestească miracole din viața securiștilor martiri.

Presa de insolvență scrie psalmi operativi cu înfocarea lui Saul din Tars, iar dintre televiziuni, doar Disney Junior și Minimax s-au abținut să-l dea pe Vlad între marii patrioți.

Operațiunea de repovestire a Securității e sincronizată cu asaltul noului val de securiști. Trecutul și prezentul se sprijină reciproc, fiindcă – nu-i așa? – a apărut ocazia. Ce spune, de exemplu, doctrina resuscitării? Spune că securiștii au fost și sunt, de fapt, patrioți, și că, dincolo de conjuncturile politice, Securitatea a acționat în interesul țării și al poporului. Nimic mai fals.

Securiștii n-au fost și nu sunt patrioți. Ei au fost și sunt, invariabil, trădători. Securitatea a fost înființată de ruși – asta înseamnă că și-a trădat țara.

Apoi, Securitatea a hăituit oamenii din interiorul țării – asta înseamnă că și-a trădat poporul. În 1989 și-a trădat comandantul suprem, pe Ceaușescu, iar acum, când se năpustește asupra PSD, își trădează partidul. Căci PSD nu e doar nepotul PCR, ci și tatăl adoptiv al fiilor Securității. Trădarea e identificatorul acestei organizații lacome și violente. E motorul ei molecular, esența ei organică.

Securiștii nu-și servesc patria, ci se servesc ei înșiși, după placul inimii, din averea ei. Nu-i servesc pe Iohannis sau pe Tudose, decât dacă se pot, astfel, servi de ei. Și nu sunt interesați de anticorupție, ci de profitul care le revine abuzând de ea. Securiștii trăiesc din reorganizarea puterii prin răsturnarea sensului democrației. Se îngrașă din controlul distribuției resurselor, sifonarea banilor publici și extinderea permanentă a rețelei.

Cu unități de propagandă acoperite și agenți întreținuți de la buget, ei răstălmăcesc votul politic și pun în discuție reprezentativitatea populară. De vreo zece ani folosesc un cuvânt-cheie, “anticorupție”, așa cum altădată au folosit “liniște”, “privatizare”, “reformă” sau “integrare euroatlantică”. Cuvintele sunt bune, direcțiile generoase, dar, la adăpostul lor, Securitatea lucrează mințile slabe. Le fură capacitatea de a discerne și, odată cu ea, banii, drepturile și libertățile.

România e o țară înapoiată nu atât fiindcă are politicieni corupți, ci, mai ales, fiindcă vrea să scape de corupție cu ajutorul celei mai mari rețele de hoți. (catavencii.ro)

Doru Bușcu

1 COMENTARIU

  1. Or fi o sama de securisti in PSD,ca doar era ordin de zi pe Unitate,dar cum e in prezent la liberali sau in partidul care a luat chiar o parte din initiale,deja tine de parfum.Securistii de prin partide,daca ar fi patrioti,romani adevarati, nici nu ar fi o problema, dar problema mare e ca au metehne de securisti din vechea garda,aia dinainte de 1989,oameni buni,de omenie,deveniti scriitori intre timp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here