AcasăsiugariuSE SCHIMBĂ REGULILE - Ce nu vor mai avea voie să facă...

SE SCHIMBĂ REGULILE – Ce nu vor mai avea voie să facă cei care merg la mormântul lui Arsenie Boca

spot_img

DISTRIBUIȚI

Autoritățile din județul Hunedoara au instituit o serie de măsuri ce vor fi aplicate cu ocazia manifestărilor religioase ce vor avea loc sâmbătă, 28 noiembrie, la Mănăstirea Prislop, cu prilejul comemorării a 26 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca, a informat marți Prefectura Hunedoara.

Se așteaptă un aflux mare de pelerini, iar din experiențele anilor precedenți se cunoaște faptul că este nevoie de o atenție sporită pentru a se asigura condițiile propice celor care doresc să participe la activitățile religioase, se arată într-un comunicat al Prefecturii Hunedoara. Astfel, Prefectura și Consiliul Județean Hunedoara au constituit un comandament împreună cu instituțiile statului ce au atribuții pe linia asigurării ordinii publice, fluidizării traficului, respectarea normelor de sănătate publică și a celor sanitar-veterinare.

“Prefectul a dispus structurilor Ministerului Afacerilor Interne să ia măsuri privind fluidizarea traficului în zonă, asigurarea căilor de acces, astfel încât pelerinii să poată ajunge în condiții optime la mănăstire. De asemenea, în caz de nevoie să poată fi permis accesul echipajelor de urgență”, a declarat Dan Terteci, directorul Cabinetului Prefectului. Comercianții care și-au instalat tarabele în apropierea drumului care duce spre mănăstirea vor fi controlați, în special cei care ar putea pune în pericol sănătatea publică.

Dat fiind numărul mare de pelerini așteptat, au fost instituite mai multe reguli în ceea ce privește locurile de parcare. Astfel, parcările din imediata vecinătate a mănăstirii vor putea fi utilizate, în principal, de autocare și microbuze. Pentru autoturisme, parcarea va fi efectuată la o distanță de circa un kilometru de mănăstire, pe un platou ce este pus la dispoziție de composesoratul Silvaș. Șoferii trebuie să fie atenți la modul în care vor parca pe acel platou, deoarece în condiții de ploaie sau ninsoare există riscul ca unele mașini să aibă probleme din cauza noroiului.

Anul trecut, la Mănăstirea Prislop au fost prezenți circa 15.000 de pelerini care au luat parte la slujba de pomenire a părintelui Arsenie Boca și s-au rugat apoi la mormântul acestuia. Supranumit „Sfântul Ardealului”, părintele Arsenie Boca este considerat cel mai mare duhovnic român al secolului XX. Părintele a trecut la cele veșnice pe 28 noiembrie 1989 la Sinaia, județul Prahova, și a fost înmormântat la Mănăstirea Prislop.
Agerpres

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA