AcasăNews AlertSCANDAL – Primarii PSD se dezic de lista candidaților la alegerile parlamentare

SCANDAL – Primarii PSD se dezic de lista candidaților la alegerile parlamentare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Scandal în Partidul Social Democrat Maramureș. După ce lista candidaților la alegerile parlamentare pe care și-a asumat-o Biroul Politic Județean a fost modificată în drum spre capitală, social democrații au ieșit la atac. Printre ei se află și primarul localității Cavnic, Vladimir Petruț. Acesta și-a declinat susținerea pentru candidații la parlamentare chiar dacă este membru al Partidului Social Democrat Maramureș.

SCANDAL  „Având în vedere faptul că, organizat, PSD Maramureș a finalizat astăzi listele de candidați pentru alegerile parlamentare din decembrie 2016 şi faptul că pe locurile eligibile au fost promovați şi oameni care nu au ce căuta acolo, am hotărât să nu susțin aceste liste de candidați”, a postat Vladimir Petruț pe contul său personal de facebook.

Înainte să ajungă listele la București, printre candidați s-a numărat și Ana Moldovan, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș. Criteriul ca o femeie să se regăsească pe un post eligibil a fost impus de către Liviu Dragnea, liderul de la nivel național. Până ce să ajungă însă lista la București aceasta a fost modificată. Astfel, varianta finală a listei cu care PSD Maramureș va candida la alegerile parlamentare este următoarea:

Camera Deputaților: Gheorghe Șimon, Sorin Bota și Călin Matei

Senat: Liviu Marian Pop, Anton Rohian.

Rămâne de văzut câți dintre social-democrații maramureșeni vor alege să rămână alături de colegii săi pentru a-i sprijini în campania electorală.

Simona Vasiac

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA