AcasămodeleSĂLAJ - Accident de circulație cu nouă victime. A fost activat planul...

SĂLAJ – Accident de circulație cu nouă victime. A fost activat planul roșu de intervenție

spot_img

DISTRIBUIȚI

SĂLAJ  Un număr de nouă persoane au ajuns la spital în urma coliziunii a două autovehicule, duminică, între localitățile Badon și Borla (Sălaj), în urma accidentului fiind activat planul roșu de intervenție.

SĂLAJ Potrivit Tincuței Dumuța, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj, o mașină, care a încercat să evite coliziunea cu autovehiculul din fața ei, a intrat pe contrasens, unde s-a izbit de un alt autovehicul.

În cele două mașini se aflau 10 pasageri, dintre care nouă au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Zalău.

citeşte şi ULTIMA ORĂ – Accident rutier cu o victimă încarcerată la Complex Borşa

Tincuța Dumuța a adăugat că cinci dintre cei nouă pasageri au suferit răni ușoare.

„În urma accidentului a fost activat planul roșu de intervenție, la fața locului ajungând imediat o autospecială pentru descarcerare, o autospecială cu apă și spumă de la Detașamentul Zalău, trei echipaje SMURD și șase echipaje ale Ambulanței sălăjene, cele nouă victime fiind transportate la UPU Zalău.

O persoană — un bărbat de 28 de ani, a fost scoasă dintre fiarele contorsionate ale unui autoturism, de către un echipaj de la descarcerare”, se arată într-o postare pe Facebook a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Zalău.

sursa info

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA