AcasăActualitatePoliticRuptură în coaliție? UDMR se gândeşte la anticipate

Ruptură în coaliție? UDMR se gândeşte la anticipate

spot_img

DISTRIBUIȚI

UDMR – una dintre formaţiunile care susţin actualul Guvern – nu exlcude ideea alegerilor anticipate. Această problemă va fi dezbătută săptămâna viitoare în cadrul forurilor de conducere ale Uniunii, a declarat azi pentru Mediafax vicepreşedintele politic al acestei formaţiuni, Lazslo Borbely. Acesta consideră că o discuţie mai serioasă despre varianta anticipatelor poate avea loc nu numai în contextul situaţiei social-politice din ţară, dar şi după ce Curtea Constituţională a declarat recent ca neconstituţională legea comasării alegerilor parlamentare cu cele locale. „Nu ne temem de alegerile anticipate, sunt convins în capacitatea de organizare a UDMR în acest sens. În ultima perioadă, în cadrul Uniunii s-au formulat opinii pro şi contra pe acest subiect, dar între timp s-a schimbat situaţia. În opinia mea, s-ar mai linişti vocea străzii, în acelaşi timp am ajunge la un consens şi cu opoziţia, reprezentanţii lor fiind cei care au lansat ideea alegerilor anticipate. Iar dacă vorbim cu toţii aceaşi limbă, nu rămâne decât să dăm drumul şi să organizăm alegeri parlamentare”, a spus Borbely, care e şi ministru în cadrul cabinetului Boc.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA