AcasăEvenimentSportRUGBY - Cristian Diniș Vârtic renunță la activitatea sportivă

RUGBY – Cristian Diniș Vârtic renunță la activitatea sportivă

spot_img

DISTRIBUIȚI

Zimbrul Cristian Diniș Vârtic a decis să se retragă din activitate. La 33 de ani, acesta și-a petrecut ultimii nouă ani ai carierei sale la CSM Știința Baia Mare.

Cristian Diniș Vârtic a jucat peste 46 de partide sub culorile zimbrilor. Centrul CSM Știința Baia Mare a fost titular în cinci dintre cele șapte finale ale SuperLigii. În ultimul act al Cupei României a evoluat tot de cinci ori, obținând două medalii de aur și trei de argint.

Cristian Diniș Vârtic este cel de-al doilea zimbru, după Michael Wiringi, care și-a anunțat retragerea din activitatea sportivă după ce a evoluat sezoane întregi la CSM Știința Baia Mare.

„La nivel european, Cristian Diniș Vârtic a evoluat în ambele confruntări din Challenge Cup contra urșilor siberieni de la Enisei Krasnoyarsk, fiind prezent în ambele finale ale Cupei Europei Centrale și de Est respectiv cea a Supercupei Europei. Mai mult, a fost prezent de 9 ori ca titular în selețicționata Lupii București (cu care a repurtat patru victorii). Și pentru ca tabloul acestui emblematic jucător să fie complet, să subliniem pe de o parte performanța câștigării pe data de 10 septembrie 2011 a Campionatului Național de Rugby în 7 precum și cele 19 partide jucate pentru reprezentativa de rugby a României (10 ca titular și 9 din postura de rezervă)”, au arătat reprezentanții CSM Știința Baia Mare.

De-a lungul carierei sale Cristian Diniș Vârtic a activat la Clubul Sportiv Universitatea Cluj iar tainele rugby-ului le-a deslușit la clubul din localitatea natală, în Valea Jiului, la Lupeni. La 24 de ani centrul s-a transferat la C SM Știința Baia Mare alături de Constantin Ene, Cristian Stoica, Marius Bejan, Valentin Ursache, Ionuț Dimofte, Ștefan Ciuntu și Csaba Gal.

Simona Vasiac

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA