AcasăEvenimentREVIN NINSORILE - Cum va fi vremea miercuri şi joi

REVIN NINSORILE – Cum va fi vremea miercuri şi joi

spot_img

DISTRIBUIȚI

REVIN NINSORILE Vremea va intra din nou într-un proces de răcire, Agenţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţând temperaturi scăzute, ninsori şi ceaţă în următoarele două zile, scrie Observator.

MIERCURI

În ţară, în zonele de câmpie se vor înregistra condiţii de ceaţă mai ales în Banat, Crişana, Transilvania şi Oltenia. Local, ceaţa va fi asociată cu depunere de chiciură şi trecător fulguieli. La munte şi în dealurile subcarpatice cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre seară şi în cursul nopţii.

Va ninge slab, local în regiunile estice şi cu totul izolat în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei, precum şi pe crestele montane.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -6 şi 4 grade, cu cele mai scăzute valori în zonele cu ceaţă persistentă din centrul ţării, iar cele minime se vor situa, în general, între -15 şi -5 grade.

La Bucureşti, valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale. Cerul va avea înnorări, dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă asociată cu depunere de chiciură, iar noaptea trecător va ninge slab. Vântul va sufla slab până la moderat.

Temperatura maximă va fi de 0…1 grad, iar minima de -6…-5 grade.

JOI

În ţară, vremea se va răci şi va fi ger, dimineaţa, îndeosebi în nord şi centru, iar noaptea în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime, vor fi cuprinse, în general, între -7 şi 2 grade, iar cele minime se vor situa între -21 şi -9 grade, mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali până spre -26 de grade, dar şi mai ridicate în Dealurile de Vest, până la -7…-6 grade.

În nord-vestul, centrul teritoriului, precum şi în zonele de deal şi de munte cerul va fi variabil, iar în rest va prezenta înnorări.

Va mai ninge slab, pe arii restrânse, îndeosebi în regiunile sudice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în prima parte a intervalului în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei şi pe crestele montane. În zonele joase, pe arii restrânse, va fi ceaţă, asociată cu depunere de chiciură, în primele ore, îndeosebi în regiunile intracarpatice, iar noaptea şi în rest.

sursa

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA