REVELION VIOLENT ÎN EUROPA – Două persoane au murit în Germania din cauza unor petarde

0
187

REVELION VIOLENT ÎN EUROPA  Revelion violent în Europa de Vest. Din Anglia până în Franţa s-a lăsat cu crime, maşini incendiate şi poliţişti bătuţi. Lângă Paris, doi agenţi chemaţi să aplaneze un scandal au fost loviţi fără milă de huligani care au filmat agresiunea şi s-au lăudat cu ea pe internet. În Germania, două persoane și-au pierdut viața din cauza unor petarde aprinse în noaptea de Revelion.

O femeie-poliţist a fost culcată la pământ şi lovită cu picioarele de mai mulţi bărbaţi. Deşi nu se vede în filmare, aceeaşi soartă a avut-o şi colegul ei de patrulă. Oamenii legii au fost salvaţi de alt echipaj, dar acum sunt la spital. Preşedintele Franţei a promis pe Twitter că vinovaţii vor fi găsiţi şi pedepsiţi.

Este însă doar unul dintre sutele de episoade violente cunoscute de Franţa în noaptea de Revelion. Bilanţul poliţiei vorbeşte de peste 500 de reţinuţi şi mai mult de o mie de maşini incendiate, potrivit Digi24.ro.

Anul a început rău şi la Londra, unde patru oameni au murit şi altul agonizează după ce au fost înjunghiaţi în incidente separate. Toate victimele sunt tineri care nu împliniseră 21 de ani, iar asasinii lor încă nu sunt prinşi.

În Germania, doi bărbaţi au murit din cauza petardele aprinse în noaptea de Revelion care le-au explodat în faţă. Un copil a fost rănit, iar medicii au fost nevoiţi să amputeze membrelor altor cinci adulţi, mutilaţi tot de pocnitori. Iar în Berlin şi Koln, în ciuda măsurilor drastice de securitate, printre care zone speciale pentru femei, au fost raportate 17 cazuri de agresiune sexuală.

Sursă info.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here