AcasăMARAMURESUL ISTORICREPROFILARE - Contrabandiştii din Maramureş nu mai sunt interesaţi de ţigarete. La...

REPROFILARE – Contrabandiştii din Maramureş nu mai sunt interesaţi de ţigarete. La mare căutare acum este chihlimbarul

spot_img

DISTRIBUIȚI

După ce ani de zile ţigaretele au fost principala marfă de contrabandă pentru o parte dintre maramureşenii care sunt certaţi cu legea, acum un nou produs câştigă din ce în ce mai mult teren. La mare căutare este chihlimbarul pe care “întreprinzătorii” maramureşeni îl scot ilegal din ţară şi îl vând pe bani grei.

“Pe parcursul anului 2015 obiectivul strategic al Inspectoratului teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației a constat în asigurarea permamentă a supravegherii și controlului trecerii Frontierei de Stat în scopul prevenirii și combaterii migrației ilegale, criminalității transfrontaliere și a oricărei alte încălcări a regimului juridic a frontierei de stat la frontiera de Nord a României. Numai în anul 2015 la nivelul județului Maramureș au fost înregistrate 368 de dosare penale sub aspectul săvârșirii a 697 de infracțiuni, iar cercetate au fost 461 de persoane. În același an au fost soluționate 361 de dosare penale. Au fost confiscate 5.974 de bucăți de chihlimbar. Este o piatră semiprețioasă care în ultima perioadă a început să treacă peste frontieră ilegal. Este foarte scumpă, se folosește la fabricarea bijuteriilor peste tot în lumea asta”,a declarat comisar şef Florin Coman, adjunct al Şefului Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei.

Siguri că vor da lovitura, contrabandiştii de chihlimbar şi-au încercat norocul în data de 18 decembrie a anului trecut, în jurul orei 2.00. O patrulă a poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului PF Sarasău, aflată în patrulare a observat cu ajutorul binoclurilor cu termoviziune, pe raza localităţii Teceu Mic, trei persoane care se deplasau de la frontiera de stat către un imobil din apropiere. Imediat a fost anunţată echipa de intervenţie care s-a deplasat către imobilul respectiv, unde a fost identificat proprietarul acestuia ca fiind Anton B., de 39 ani. Pe timpul efectuării verificărilor, în interiorul unui garaj care aparţine imobilului respectiv s-au auzit mai multe voci iar poliţiştii au început verificările. În momentul în care poliţistul de frontieră s-a apropiat de anexă din aceasta au fugit trei persoane care s-au retras pe teritoriul ucrainean, profitând de zona împădurită şi întuneric, așa că au fost informate autorităţile de frontieră ale statului vecin.

În interiorul garajului au fost descoperite trei raniţe în care se aflau mai multe pachete care conţineau un material solid de culoare maronie, posibil chihlimbar.
Bărbatul împreună cu pachetele descoperite a fost dus la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii au rezultat 48 de pachete care conţineau cantitatea de peste 26 kg de material solid de culoare maronie şi anume 5.974 bucăţi.

Materialul descoperit a fost înaintat spre expertiză către Centrul Gemologic Român, iar în data de 22 decembrie s-a stabilit că este vorba de un material organic din gema minerală a chihlimbarului (piatră preţioasă), în stare brută neprelucrată., a cărui valoare se ridică la suma de 361.000 lei, aproximativ 80.000 euro.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat şi contrabandă, iar cantitatea de 26.8 kg de chihlimbar a fost ridicată în vederea confiscării.

Aceasta a fost predată de către poliţiştii de frontieră, în data de 23 decembrie la Trezoreria Baia Mare, judeţul Maramureş.

Sursa foto: www.yoda.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA