AcasăLifestyleMondenREORIENTARE - Elena Cârstea a renunțat să mai spere într-o carieră muzicală....

REORIENTARE – Elena Cârstea a renunțat să mai spere într-o carieră muzicală. Află cu ce se ocupă artista

spot_img

DISTRIBUIȚI

Elena Cârstea a renunțat să mai spere că va avea succes pe plan muzical, așa cum se întâmpla în urmă cu aproape 20 de ani. Artista s-a apucat de afaceri. Mai exact, va fi agent de vânzări. Anunțul a fost făcut de interpretă pe noua pagină de Facebook, creată special pentru a promova noul său proiect.

„Deci, pe aceasta pagina mă veți găsi pentru Real Estate de afaceri. Pagina este încă în lucru, însă în curând va fi gata”, a fost mesajul vedetei. Elena Cârstea locuiește de mai mulți ani la Florida, împreună cu soțul și cele două fete.

În anii ’90, Elena Cârstea era una dintre cle mai apreciate artiste din România. Din 1990 a efectuat turnee în SUA, Germania, Canada, Regatul Unit. În 1996 semnează albumul de versuri Poezele pentru Vipi, ilustrat de Ștefan Popa-Popas. În 1999 înființează și este președinte de onoare al Sindicatului Interpreților și Compozitorilor Liberi Profesioniști. În luna iulie 2009 a fost diagonsticată de medici cu anevrism cerebral. Operația a decurs cu succes. În 2013, după refacerea în urma intervenției chirurgicale, s-a hotărât să participe la Eurovision în cadrul selecției naționale. Piesa cu care a concurat, intitulată „Spinning”, a fost scrisă de ea însăși, iar muzica de Cristian Faur.

libertatea.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA