AcasăNews AlertA RENUNȚAT - Deputatul PNL Mircea Man se retrage din cursa pentru...

A RENUNȚAT – Deputatul PNL Mircea Man se retrage din cursa pentru parlamentare

spot_img

DISTRIBUIȚI

A RENUNȚAT  Deputatul Mircea Man, în același timp și prim-vicepreședinte al PNL Maramureș, se retrage din cursa pentru alegerile parlamentare programate să se desfășoare în luna decembrie. Anunțul a fost făcut de președintele interimar al PNL Maramureș, Mircea Dolha.

„Mi-au fost adresate multe întrebări pe această temă. Tocmai de aceea vă spun foarte clar că domnul deputat Mircea Man s-a retras de pe liste, deci nu mai candidează. Am acordul domniei sale să anunț că s-a retras din cursă. Îl asigurăm în continuare de tot sprijinul nostru pentru că în acest moment fără sa fie trimis în judecată, fără să contravină criteriilor de eligibilitate a decis să facă un pas în lateral pentru a-și soluționa problemele”, a spus Mircea Dolha.

Decizia lui Man vine la doar câteva zile după ce acesta fost chemat să dea declarații în fața procurorilor DNA Oradea.

Potrivit Ebihoreanul, dosarul este unul în care Mircea Man este acuzat că, în 2008, ar fi intervenit pe lângă deputatul PNL Ioan Oltean, la vremea respectivă secretar general al PDL, pentru ca maramureşeanul Radu Flaviu să fie numit definitiv ca şef la Direcţia Regională a Apelor Someş Tisa (ABAST), funcţie pe care până atunci o deţinea cu delegaţie.

Ebihoreanul mai scrie că dosarul, care privea şi modul de atribuire a unor contracte la ABAST, a fost clasat în 2012, însă a fost redeschis în luna martie 2015 printr-o încheiere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie și că dosarul a fost disjuns dintr-o altă cauză, în care fostul preşedinte al CJ Maramureş, Mircea Man, a fost pus sub învinuire pentru luare de mită, într-un dosar care are legătură cu firma Selina din Oradea. Investigaţiile au pornit de la suspiciunile procurorilor legate de modul în care firma omului de afaceri orădean a câştigat o licitaţie organizată în primăvara lui 2010 pentru reabilitarea Drumului Judeţean Baia Sprie-Bârsana, investiţie de 22 milioane de euro dintr-un grant european.

Pe lângă aceste probleme, Mircea Man mai trebuie să le rezolve și pe cele care au legătură cu un raport întocmit de Agenţia Naţională de Integritate și în baza căruia Man s-a aflat în stare de incompatibilitate, pe vremea când era preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş.

C.A.

Credit foto: Mircea Dolha, Mircea Man

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA