Primaria Baia Mare a demarat in aceasta dimineata actiunea de identificare a rromilor care locuiesc pe Craa. Actiuni similare vor avea loc si in celelalte zone problema din oras.
Ultimul recensamant al rromilor de pe Craica a aratat faptul ca in zona locuiesc peste 100 de familii venite chiar sibdin afara judetului. Conducerea Primariei Baia Mare este decisa ca in acest an sa rezolve problema numita Craiaa, rromii de aici urmand a fi mutati altundeva.
Primarul Cătălin Cherecheş a dispus ca, începând cu data de 6 mai, să fie organizate acţiuni de verificare şi identificare a tuturor locatarilor din zonele Craica, Pirită, Ferneziu şi la blocurile sociale de pe străzile Horea, Luminişului şi la locuinţele de necesitate amenajate în clădirea de birouri de la Cuprom. Acţiunile de identificare a tuturor celor care locuiesc în aceste zone, cu sau fără forme legale, vor fi organizate de către echipe mixte din care vor face parte asistenţi sociali, reprezentanţi ai municipalităţii, ai Direcţiei de Protecţie a Copilului şi agenţi de la Poliţia Locală.
Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare: „E important să verificăm legalitatea situaţiei fiecărei persoane, să vedem domiciliul lor, dacă au acte de identitate în Baia Mare, dacă nu, să meargă în localităţile din care provin. Trebuie să organizăm aceste acţiuni pentru a avea o imagine clară a celor care locuiesc în aceste zone, pentru a putea să demarăm proiectul social de relocare.
Pentru cei care locuiesc ilegal în locuinţele noastre sociale, bineînţeles că va trebui să luăm măsurile de a elibera acele locuinţe şi a le oferi celor care merită, respectând normele legale şi criteriile de acordare a locuinţelor sociale. Acum, după ce am eliberat blocul de pe Melodiei, un alt pas important pentru a genera ordine în câteva cartiere unde avem probleme. Aici mă refer la zona Meda, la cartierul V. Alecsandri, în special zona Păltinişului şi Ferneziu”.
Integrare socială prin educaţie şi muncă, ordine şi civilizaţie în întreg municipiul Baia Mare
În urmă cu un an de zile, prin acţiuni de demolare a construcţiilor ridicate fără aviz de construire pe domeniul public, dar şi relocarea oamenilor din zonele Craica şi Pirită, primarul Cătălin Cherecheş a reuşit să reducă dimensiunile acestor zone neadecvate, care provoacă şi un anumit disconfort cetăţenilor care locuiesc în apropiere. Urmează noi acţiuni prin care municipalitatea băimăreană îşi continuă planul de asigurare a ordinii şi civilizaţiei în toate cartierele oraşului, dar şi integrarea socială a celor care locuiesc în zonele enumerate mai sus.
Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare
„Sunt zone unde potenţialul infracţional este crescut şi trebuie să rezolvăm această problemă. Dar ne interesează şi integrarea celor care locuiesc în astfel de zone sărace, prin muncă, dar mai ales prin educaţie. Vreau să ştim dacă au copii, câţi merg la şcoală, dacă adulţi muncesc şi unde muncesc, dacă au ajutoare sociale. Important este să rezolvăm din punct de vedere educaţional, al siguranţei cetăţenilor, problema.
Aşa cum am spus-o de fiecare dată, tot ce facem la nivel de administraţie, deci inclusiv şi demersurile legate de această problemă, le facem respectând întru – totul legea, normele existente. Bineînţeles, varianta finală va fi aceea de a găsi soluţii locative să nu mai existe ceea ce azi şi de zeci de ani se întâmplă în zone precum Craica, Pirită, Ferneziu şi la unele blocuri sociale.
Sunt deja aproape 20 de ani de când au fost înfiinţate aceste colonii, am încercat şi am reuşit să mai micşorăm dimensiunea lor, dar a venit momentul să eliminăm aceste zone. Evident, respectând toate normele şi legile existente, drepturile copiilor, drepturile locative, dreptul la muncă şi la educaţie. E important să ne ocupăm de copii, să îi educăm, altfel problema va exista în continuare şi nu este în regulă. Dar ideea de bază este că trebuie să facem ordine şi civilizaţie în toate aceste zone, să fie întreg oraşul unul ordonat şi civilizat.”