Acasăsinucidere maramuresREACŢIE - Papa Francisc dă de pământ cu fanaticii religioși

REACŢIE – Papa Francisc dă de pământ cu fanaticii religioși

spot_img

DISTRIBUIȚI

Papa Francisc şi-a exprimat, duminică, „tristeţea profundă” după atentatele de la Paris şi a insistat că utilizarea numelui lui Dumnezeu pentru a justifica violenţa şi ura este „o blasfemie”. „Atâta brutalitate ne lasă fără grai şi ne întrebăm cum inima omului poate concepe şi realiza astfel de evenimente oribile, care au bulversat nu numai Franţa, ci întreaga lume”, a spus suveranul pontif în timpul rugăciunii Angelus în Piaţa Sfântul Petru din Roma.

„În faţa unor astfel de acte, nu putem decât condamna acest afront incalificabil la adresa demnităţii fiinţei umane”, a adăugat papa. „Vreau să reafirm cu tărie că violenţa şi ura nu rezolvă problemele umanităţii şi că utilizarea numelui lui Dumnezeu pentru a justifica acest impuls este o blasfemie!”, a insistat el, aplaudat călduros.

Pontiful s-a rugat pentru ca „în inimile tuturor să se nască gânduri de înţelepciune şi propuneri de pace” şi a cerut miilor de credincioşi să se reculeagă câteva momente în tăcere împreună cu el.

Atacurile care au lovit Parisul vineri seara s-au desfăşurat în 33 de minute în şase locuri diferite, soldându-se cu cel puţin 129 de morţi şi peste 350 de răniţi.

Într-o primă reacţie sâmbătă, Vaticanul a cerut să nu se cedeze panicii, mai ales în apropierea începerii Jubileului Milostivirii la Roma.

sursa dcnews.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA