PUNCTAJ MAXIM – Comuna Recea, la a doua victorie consecutivă în Liga a 3-a

0
341

PUNCTAJ MAXIM Vineri și sâmbătă s-au disputat meciurile programate în cadrul etapei a doua din Seria 5 a Ligii a 3-a. ACS Comuna Recea, singura reprezentantă a Maramureșului în eșalonul trei al fotbalului românesc, după retragerea din competiție a Viitorului Ulmeni, are un start excelent în noul sezon.

Dacă în prima etapă a câștigat în deplasare la Iernut, 2-1, sâmbătă maramureșenii au obținut victoria pe teren propriu, la scor de neprezentare, în fața echipei Unirea Alba Iulia, una dintre pretendentele la promovare. Interesant e faptul că Recea a înscris câte un gol în primul și ultimul minut al meciului prin Chinde, respectiv Raini.

În urma rezultatelor din primele două etape, Comuna Recea are punctaj maxim, alături de Galda și Cugir, dar marea favorită la promovare, U Cluj, și-a arătat potențialul câștigând la scor în deplasarea de la Dej.

Rezultatele etapei:

CFR Cluj 2 – Viitorul Ghimbav     2-1

Adrian Şter (40), Alin Cazan (90) / Raul Drugă (35)

Performanţa Ighiu – Gaz Metan Mediaş 2    4-0

Claudiu Oara (38), Răzvan Fetiţa (45 – pen.), Cătălin Tineiu (76, 85)

ACS Fotbal Comuna Recea – Unirea Alba Iulia    3-0

Viorel Chinde (1, 5), Bandula Raini (90+2)

Metalurgistul Cugir – CS Iernut    2-1

Andrei Făgărăşan (59, 79 – pen.) / Arnold Szilagyi (90)

Avântul Reghin – FC Avrig    1-1

Darius Ghirca (16) / … (80)

Industria Galda – Sănătatea Cluj    2-1

Adrian Costea (40), Ioan Boancă (82) / Andrei Ceaca (21)

Unirea Dej – Universitatea Cluj    0-4

Dorin Goga (14, 48, 72), Iuliu Haţiegan (53)

Unirea Tăşnad stă.

Clasament

1Industria Galda22006-263
2ACS Fotbal Comuna Recea22005-163
3Metalurgistul Cugir22003-163
4AS FC Universitatea Cluj21105-141
5CFR Cluj 221103-241
6Performanţa Ighiu11004-030
7Sănătatea Cluj21014-230
8Unirea Tăşnad11002-030
9FC Avrig20111-21-2
10Unirea 1924 Alba Iulia20111-41-2
11Avântul Reghin20111-41-2
12Gaz Metan Mediaş 220111-511
13CS Iernut20022-40-3
14Viitorul Ghimbav20022-60-3
15Unirea Dej20020-60-3

Grigore Ciascai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here