AcasăNews AlertPROTOCOL - Coaliția pentru Baia Mare și PNL fac front comun pentru...

PROTOCOL – Coaliția pentru Baia Mare și PNL fac front comun pentru Baia Mare și Maramureș

spot_img

DISTRIBUIȚI

PROTOCOL Partidul Național Liberal, organizația Maramureș, a intrat în Coaliția pentru Baia Mare, alianța care a obținut majoritatea la alegerile locale din 5 iunie.
PROTOCOL Protocolul de colaborare dintre cele două entități a fost semnat vineri, 7 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă.

Documentul a fost parafat pentru o corectă reprezentare a municipiului Baia Mare și a județului Maramureș în Parlamentul României, mai ales că în urma protocolului Coaliția pentru Baia Mare va putea să își desemneze un candidat pe listele Partidului Național Liberal pentru locul întâi la Camera Deputaților sau Senat.

Potrivit protocolului, consilierii locali ai Partidului Național Liberal Maramureș vor intra în Coaliția pentru Baia Mare, astfel majoritatea aleșilor locali vor face front comun pentru interesele și dezvoltarea proiectelor pentru Baia Mare.

După ce PNL a încasat o înfrângere umilitoare în fața luptei cu Cătălin Cherecheș şi Coaliția pentru Baia Mare, azi, prin protocol, primarul interimar Marinel Rob va deveni şi lider al PNL alături de câțiva colegi din Coaliția pentru Baia Mare.

„Mulțumesc Partidului Național Liberal Maramureș pentru că au agreat această soluție prin semnarea acestui protocol de colaborare și susținere politică.

Consider că prin acest demers are de câștigat municipiul Baia Mare, precum și județul Maramureș. Ne-am asumat o serie de responsabilități prin acest protocol. Știm cu toții că urmează o perioadă extrem de importantă și dificilă pentru municipiul Baia Mare și județul Maramureș. Este perioada în care se deschid axele prioritare pentru principalele fonduri europene și este o perioadă în care trebuie să avem asigurate proiecte.

Împreună consider că vom găsi soluții pentru a prioritiza ceea ce înseamnă eforturi pentru municipiu”, a declarat Marinel Rob, primar interimar și reprezentant al Coaliției pentru Baia Mare.

„În ultimii ani trebuie să recunoaștem că Baia Mare a primit o față și mai nouă, și mai modernă, și mai bună decât în alți ani.

Aici este vorba de eforturi făcute pentru creșterea calității vieții băimărenilor.

Această etapă este una, dar nu singura, pentru că vor urma și alte etape, deoarece sunt și alte formațiuni politice care doresc protocoale de colaborare. Inclusiv la nivel de Consiliu Județean”, a declarat Mircea Dolha, președintele PNL Maramureș.

Protocolul parafat prevede ca aleșii locali ai Forumului Democrat German să aibă și calitatea de membri ai Partidului Național Liberal.

Mai mult, Coaliția pentru Baia Mare va primii funcția de prim-vicepreședinte și vicepreședinte atât ai organizațiilor locale, cât și județene ale Partidului Național Liberal.

De asemenea, în cazul în care primarul ales, Cătălin Cherecheș, se va întoarce la conducerea Primăriei Baia Mare, Partidul Național Liberal și-ar putea nominaliza un viceprimar care ar putea fi chiar din cadrul Coaliției.

Prezent la semnarea protocolului, Doru Dăncuș, vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, a punctat că o astfel de cooperare ar fi benefică să se constituie și în forul administrativ pe care îl reprezintă.

„Sunt aici, alături de colegii mei din Coaliția pentru Baia Mare, din solidaritate și respect. Am plecat împreună pe acest drum.

Și atâta vreme cât lucrurile care se întâmplă sunt în interesul băimărenilor, pentru că ne referim la un protocol care vizează Consiliul Local și colaborarea cu Consiliul Local, eu zic că lucrurile trebuie să se desfășoare în acest sens.

Trebuie să fim echilibrați și în politică trebuie să facem și compromisuri”, a mai adăugat Doru Dăncuș, președintele PNȚCD Maramureș și vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș.

Credit foto: Mezok Dan
Simona Vasiac

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA