AcasăEvenimentPROTEST CU TOLBĂ - Poștașii maramureșeni protestează pentru salarii mai mari

PROTEST CU TOLBĂ – Poștașii maramureșeni protestează pentru salarii mai mari

spot_img

DISTRIBUIȚI

PROTEST CU TOLBĂ După funcționari publici, cadre  medicale și asistenți ai persoanelor cu handicap și postașii ies în stradă.

PROTEST CU TOLBĂ Aproximativ 100 de angajați ai companiei  vor protesta  în 27 septembrie timp de 30 de minute în fața sediului central din Baia Mare și în Sighetu Marmației.

Ei sunt nemulțumiți de salariile pe care le primesc și de condițiile în care muncesc.

Marcel Giurge, președintele Sindicatului lucrătorilor poștali Maramureș, spune că  acțiuni similare vor avea loc în mai multe localități din țară. În total 3.000 de persoane vor participa la acțiunea de protest.

Giurge arată că „revendicările membrilor de sindicat nerezolvate după șapte luni de negocieri și amânări sunt majorarea cu 200 de lei, în sumă fixă a salariilor. Dar şi îmbunătățirea condițiilor de muncă și obligarea conducerii companiei să crească veniturile companiei”.

Liderul spune că din luna mai poștașii au tot încercat prin diferite forme să își rezolve problemele. Doar că acțiunile lor par să-i fi lăsat indiferenți pe factorii responsabili.

El susține că în aceste condiții s-a  decis să se treacă la măsuri mai dure. Dacă va fi nevoie chiar va fi oprită activitatea.

 În perioada următoare, Sindicatul Lucrătorilor Poștali își va sincroniza acțiunile de protest cu toate organizațiile sindicale din țară care vor avea ca revendicări creșterea nivelului de trai, îmbunătățirea condițiilor de lucru și siguranța locurilor de muncă.

C.A.

Citeşte şi ALEGERI – Pe listele PMP Maramureş pentru parlamentare se vor regăsi cei mai buni

 

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA