Acasăsinucidere maramuresProiectul educaţional „Învăţăm unii de la alţii”

Proiectul educaţional „Învăţăm unii de la alţii”

spot_img

DISTRIBUIȚI

În perioada 07.04 – 11.04.2014, în cadrul programului „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, ediţia 2014, Penitenciarul Baia Mare în colaborare cu instituţii de învăţământ din judeţul Maramureş desfăşoară proiectul educaţional „Învăţăm unii de la alţii”. Astfel, elevii şi cadrele didactice din cele patru şcoli şi licee partenere vor participat la:

–   vizitarea penitenciarului;

–   expunerea propriilor povesti de viața ale persoanelor private de libertate implicate in proiect şi prezentarea cauzelor care au dus la alegerea acestui drum infracţional, gândurile şi speranţele lor pentru o nouă viaţă, în afara penitenciarului;

–   dezbaterea de grup între elevi, deținuți, profesori şi educatori privind consecinţele săvârşirii unor infracţiuni, alegerea anturajului la această vârstă şi influenţa grupului în luarea unor decizii.

Scopul proiectului este acela de a sublinia în mod clar dezavantajele prezentării unor comportamente deviante şi de a evidenţia avantajele unei atitudini responsabile, in vederea alegerii unei traiectorii pozitive şi responsabile.

Comisar șef de penitenciare Horia Ştefan CHIŞ, Director Penitenciarul Baia Mare

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA