AcasăActualitateSocialPROIECT - Românii care nu se prezintă la medic ar putea fi...

PROIECT – Românii care nu se prezintă la medic ar putea fi nevoiţi să achite, parţial sau integral, costul tratamentelor

spot_img

DISTRIBUIȚI

Românii care refuză să se prezinte la controale medicale şi care află că, din cauza neglijenţei, suferă de boli cronice, cum sunt cancerul sau hipertensiunea, în stadii avansate, ar putea fi nevoiţi să scoată bani din buzunar pentru a-şi achita integral sau parţial costul tratamentelor. Prevederea apare într-un proiect de lege care îi recompensează, însă, pe cei cu o stare de sănătate „bună”.

Propunerea legislativă, printre ai cărei iniţiatori se numără co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu şi Eugen Nicolăescu, fost ministru al Sănătăţii, a stârnit deja controverse în rândul asociaţiilor de pacienţi care arată că, în lipsa unei dezbateri, o astfel de lege poate fi catalogată ca „un atac la drepturile omului”.
Concret, proiectul propune introducerea unui program multianual de prevenţie, întocmit de Agenţia Naţională de Prevenţie în Sănătate, o structură ce urmează să fie înfiinţată şi care se va afla sub coordonarea Ministerului Sănătăţii. La implementarea proiectului vor participa, pe lângă experţii agenţiei, medici care fac parte din societăţile medicale, se arată în documentul postat pe site-ul Camerei Deputaţilor. Potrivit documentului citat, un minim de 10% din suma alocată Sănătăţii, ar trebui direcţionată către programele de prevenţie dezvoltate de ANPS, la care participarea nu este una obligatorie.
Însă, cu toate că legea prevede faptul că un asigurat are dreptul să refuze, în scris, participarea la program prin completarea unei declaraţii pe proprie răspundere, ei sunt puşi în situaţia de a achita parţial sau integral costul tratamentelor în cazul în care se îmbolnăvesc. Cu alte cuvinte, cei care refuză vaccinarea sau participarea la programele de diagnostic precoce „pot suporta costurilor unor tratamente care altfel ar fi fost în totalitate gratuite”, notează documentul. Iniţiatorii propunerii legislative dau şi exemple.
„O pacientă cu cancer mamar depistat în stadiul II, care a refuzat participarea la programele de depistare prin mamografie poate fi obligată să supote o contribuţie la costurile curative în cuantum de 10 sau 20% fără a depăşi anumite limite care se stabilesc prin Contractul cadru”, susţin parlamentarii. Un alt exemplu este cel al unui pacient cu hipertensiune arterială, care a refuzat să se prezinte la controlul medical solicitat de medic.
„El poate fi obligat să suporte nu doar 50% din costul tratamentului ci 50% din toate costurile de diagnostic şi tratament, inclusiv concediile de boală determinate”, se mai arată în document.

sursă știre adevarul.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA