Acasăoameni noiPROIECT DE LEGE – O nouă sărbătoare ar putea apărea în România:...

PROIECT DE LEGE – O nouă sărbătoare ar putea apărea în România: Ziua Prefectului

spot_img

DISTRIBUIȚI

PROIECT DE LEGE  Parlamentarii vor să se sărbătorească și Ziua Prefectului. Potrivit proiectului de lege, depus la Senat, Ziua Instituției Prefectului ar urma să aibă loc în data de 2 aprilie, prilej cu care autoritățile locale pot organiza activități, iar Televiziunea Publică și Radioul Public vor include în programele lor emisiuni legate de această ocazie.

Proiectul de lege este semnat de senatorii Dogariu Eugen (PSD) Ilea Vasile (PSD), Halici Nicuşor (PSD), Lungu Tudoriţa ( deputat PNL) Mohaci Mihai (deputat PSD), Paraschiv Rodica (deputat PSD) Petcu Toma-Florin (deputat ALDE), Simion Lucian-Eduard (deputat PSD) și Sitterli Ovidiu-Ioan (deputat PSD).

Ziua Instituției Prefectului ar urma să fie sărbătorită, în fiecare an, în data de 2 aprilie, prilej cu care autoritățile administrației publice locale și centrale pot organiza manifestări cu caracter cultural-științific, dedicate recunoașterii ”rolului și meritelor instituției Prefectului la dezvoltarea țării noastre, din punct de vedere economic, social și cultural”.

Autoritățile publice centrale și locale pot sprijini logistic și material organizarea și desfășurarea programelor și manifestărilor legate de Ziua Prefectului. De asemenea, Televiziunea publică și Radioul Public vor include în programele lor emisiuni cu această tematică, se mai arată în proiectul de lege depus în Parlament.

În România, noțiunea de ”prefect” o întâlnim în Muntenia și Moldova, încă înainte de Unirea Principatelor (1859). chiar dacă cei care o reprezentau purtau denumirea ”ispravnici de județe” sau ispravnici administratori”, spun parlamentarii care au inițiat propunerea legislativă.

Aleșii mai afirmă că ”de-a lungul timpului, instituției prefectului i s-a acordat o importanță deosebită de către domnitorii, regii sau guvernele ce s-au succedat la conducerea țării, conferindu-i puteri diferite, de la un rol cu competențe restrânse la cel de șef al județului”.

Este indiscutabil faptul că, prin competență, cinste și corectitudine, prefecții României, specialiști în diferite domenii, au contribuit la ridicarea țării noastre, din punct de vedere economic, cultural și social”, mai spun parlamentarii. Proiectul de lege urmează să fie dezbătut de Senat, primă Cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaților.

Sursă info și foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA