AcasăActualitateSocialPROIECT ADOPTAT - Punctul de pensie, majorat de la 1 ianuarie 2017

PROIECT ADOPTAT – Punctul de pensie, majorat de la 1 ianuarie 2017

spot_img

DISTRIBUIȚI

PROIECT ADOPTAT Comisia de muncă din Senat a adoptat, marţi, un raport de admitere pe marginea unei propuneri legislative.

PROIECT ADOPTAT Aceasta prevede majorarea până la 1.072 de lei a punctului de pensie începând cu 1 ianuarie 2017 şi la peste 1.200 de lei de la 1 iulie 2017.

Propunerea a fost iniţiată de mai mulţi parlamentari, în majoritate de la PSD.

Aceasta prevede că valoarea punctului de pensie să nu fie mai mică decât 40% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat începând cu 1 ianuarie 2017.

Respectiv 45% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat începând cu 1 iulie 2017, potrivit Mediafax.

Câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016 a fost de 2.681 lei. Iar valoarea punctului de pensie de 871,7 lei.

Dacă s-ar menţine acelaşi nivel, atunci punctul de pensie s-ar majora la 1.072 de lei de la 1 ianuarie 2017 şi la 1.206 de lei de la 1 iulie 2017.

Propunerea legislativă urmează să fie votată de plenul Senatului, în calitate de primă cameră sesizată.

sursa info

 

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA