AcasăActualitatePROGRAM CULTURAL PRIORITAR – 1.500 mii lei pentru proiecte şi acţiuni culturale...

PROGRAM CULTURAL PRIORITAR – 1.500 mii lei pentru proiecte şi acţiuni culturale în Maramureş

spot_img

DISTRIBUIȚI

PROGRAM CULTURAL PRIORITAR În Programul cultural prioritar al Consiliului Județean Maramureș pe anul 2017 au fost cuprinse 20 de evenimente.


În cadrul ședinței extraordinare de Consiliu Județean Maramureș desfășurată vineri, 21 aprilie, plenul a aprobat repartizarea pe destinații a sumei de 1.500 mii lei din bugetul propriu al județului Maramureș pentru domeniul ”cultură”.

Aceste sume se repartizează pe două direcții, respectiv finanțarea nerambursabilă din bugetul județean a programelor, proiectelor și acțiunilor culturale conform Ghidului solicitantului, dar și alocarea sumelor pentru acțiunile culturale prioritare ale Consiliului județean Maramureș, pe baza propunerilor făcute de Comisia de învățământ, cultură, culte și patrimoniul cultural.

Astfel, suma de 770 mii lei a fost direcționată pentru acțiunile culturale prioritare, iar 730 mii lei vor fi direcționați pentru alte trei axe, din care una este dedicată ”Centenarului Marii Uniri”. Celelalte două axe sunt pentru susținerea financiară a altor acțiuni culturale și care vor fi finanțate în baza cererilor depuse pe Ghidului de finanțare pentru domeniul cultură.

În anul 2017, în Programul cultural prioritar a fost cuprinsă acțiunea orașului Dragomirești, din luna aprilie, ”Câte flori pe Iza-n sus”, care a primit o finanțare de 50.000 de lei. Pentru ”Tânjaua de pe Mara – satul Hoteni”, eveniment organizat de comuna Ocna Șugatag, în luna mai, aleșii județeni au aprobat alocarea sumei de 25.000 de lei.

”Zilele Orașului Seini”, care se desfășoară în luna iunie, vor fi finanțate cu 50.000 de lei, în timp ce ”Zilele culturale ale orașului Șomcuta Mare”, din luna iulie, au o finanțare de 30.000 de lei.

Suma de 20.000 de lei a fost repartizată comunei Groși, pentru ”Danțul la șură”, eveniment care va avea loc în iunie și comunei Băița de sub Codru pentru ”Festivalul Sânzienelor”, iar 25.000 de lei se alocă comunei Dumbrăvița, pentru evenimentul din luna iulie, ”Festivalul Danțului și Fisculaș”.

Șase evenimente culturale sunt finanțate în luna august, respectiv Festivalul ”Pentru mândra din Botiza”, cu o alocare financiară de 30.000 de lei, Festivalul ”Roza Rozalina” din comuna Rozavlea (30.000 de lei), Festivalul interjudețean ”Hora la Prislop”, organizat de orașul Borșa, cu o finanțare de 50.000 de lei, ”Întâlnirea cu fiii satului și Codicele de la Ieud” – 30.000 de lei, ”Drumul lung spre Cimitirul Vesel”, organizat de Asociația Interculturală de Tradiții, unde au fost aprobați 50.000 de lei și Festivalul Internațional Huțuli, în organizarea Fundației Huțulilor, suma finanțată fiind de 20.000 de lei.

Programul cultural prioritar al Consiliului Județean Maramureș prevede trei evenimente și în luna septembrie 2017.

Este vorba despre Festivalul Interjudețean al Cântecului, Dansului și Portului Popular Codrenesc, cunoscut sub denumirea ”Târgul Cepelor” din Asuaju de Sus, alocarea financiară fiind de 50.000 de lei, ”Festivalul Castanelor”, care va avea loc în Baia Mare și unde Consiliul Județean a aprobat suma de 100.000 de lei, dar și ”Toamna Someșană”, organizată de orașul Ulmeni, cu suma de 50.000 de lei.

Comuna Strâmtura primește 20.000 de lei pentru organizarea evenimentului din luna octombrie, ”Omagierea academicianului Mihai Pop”, în timp ce Uniunea Artiștilor Plastici va beneficia de 50.000 de lei pentru ”Inaugurarea Coloniei Pictorilor”, acțiune stabilită în luna noiembrie.

Tot în noiembrie are loc și Festivalul Internațional de Poezie și Serile de Poezie de la Desești, în organizarea Centrului Cultural Sighet, unde s-au alocat 20.000 de lei.

Evenimentele se încheie în luna decembrie, la Sighetu Marmației, acolo unde s-a aprobat o finanțare de 50.000 de lei pentru ”Festivalul de datini și obiceiuri de iarnă Marmația”, ediția XLVIII.

Pentru organizarea ”Zilelor Maramureșului” în perioada 18 – 23 mai 2017, ediția a III-a, suma alocată este de 150.000 de lei și va fi utilizată din rezerva bugetară constituită la dispoziția Consiliului Județean Maramureș.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA