AcasăActualitateSocialProcurorii au trimis in judecata trei tâlhari din Baia Mare

Procurorii au trimis in judecata trei tâlhari din Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor OPRE SAMUEL PAUL, FOLFA ALEXANDRU MARIUS şi VARGA CRISTIAN DAN, în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În data de 05 octombrie 2014, în jurul orelor 02:30, în timp ce se aflau pe raza municipiului Baia Mare, inculpaţii Opre Samuel Paul, Folfa Alexandru Marius şi Varga Cristian Dan au exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate I.S.I. şi i-au sustras o sumă de bani şi două telefoane mobile, cauzându-i un prejudiciu în valoare totală de 1.950 lei. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Baia Mare.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA