AcasăAdministrațiePROBLEME LA PRIMĂRIA SIGHETU MARMAȚIEI - Nu mai ajung banii de salarii....

PROBLEME LA PRIMĂRIA SIGHETU MARMAȚIEI – Nu mai ajung banii de salarii. Acestea ar fi fost mărite în mod ilegal în iulie anul trecut  

spot_img

DISTRIBUIȚI

În data de 31 iulie 2017 a avut loc o ședință extraordinară de Consiliu local al municipiului Sighet, în care s-au aprobat noile salarii ale angajaților din Primărie și din unele instituții din subordinea Consiliului local: Direcția de asistență socială, Urbana, Poliția locală, SPCLEP, etc, relatează Sighet247.ro

Proiectul de HCL a fost votat de către consilierii locali prezenți ai PSD (Godja Eugenia, Ghenț Traian-Dacian, Pontoș Alin, Beniamin Iosif), PNL (Ivașcu-Onița Daniela, Mih Vasile, Moiș Petru, Tomșa Petru) și UDMR (Beres Ildiko, Kerekes Andrea), întrunind la limită cele 10 voturi necesare la acea dată. Împotrivă au votat consilierii Iuga Nicolae (UNPR) și Vlad Tudor (independent).

Consilierii locali Iuga Nicolae (UNPR) și Vlad Tudor (independent) au anunțat imediat după vot că vor ataca în contencios administrativ hotărârea de consiliu adoptată, având în vedere că dl. consilier Petru Tomșa a participat la vot, deși se afla în stare de conflict de interese.

În urmă cu șase luni cei doi consilieri (Iuga Nicolae și Vlad Tudor) au atras atenția asupra faptului că noile salarii adoptate nu sunt echitabile (pentru cei mai mulți angajați salariile au crescut foarte puțin sau chiar au scăzut, iar pentru cei cu funcție de conducere, acestea s-au dublat sau chiar triplat în mod nejustificat). Totodată, aceștia au mai atras atenția la acea vreme că nu va ajunge bugetul pentru salariile mărite în acest mod. Executivul Primăriei, Secretarul și ceilalți consilieri nu au luat în seamă aceste avertismente și au mers înainte, votând în mod ilegal acest proiect de Hotărâre de Consiliu local.

Deși Prefectul județului Maramureș a dispus în luna octombrie 2017 rediscutarea proiectului de HCL privind salariile, Secretarul municipiului, văzând că există riscul ca în Consiliul local să se reașeze salariile – să se mai taie de la șefi și șefuți fără atribuții și să crească pentru angajații care chiar lucrează în Primărie, nu a mai pus pe ordinea de zi nimic, ținând în sertar rediscutarea salariilor. Din acest motiv, după șase luni de așteptare degeaba în speranța că lucrurile se vor rediscuta și corecta, consilierii locali Iuga Nicolae și Tudor Vlad au început procesul la Tribunalul Maramureș de atacare în contencios administrativ a HCL 77 / 31.07.2017 privind noile salarii din Primărie și instituțiile din subordine. Rămâne ca Justiția să se pronunțe asupra legalității sau nelegalității acestei Hotărâri de consiliu local.

Sursa info și foto, dar și continuarea articolului pe site-ul Sighet247.ro 

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA