AcasăOPINIIProblema Zilei - Să nu credeți că nu se teme de suspendare!

Problema Zilei – Să nu credeți că nu se teme de suspendare!

spot_img

DISTRIBUIȚI

După ce s-au răfuit în interior pe seama unui subiect fals (cum zic unii) cum este debarcarea lui Geoană din fruntea Senatului, iată că USL se joacă din nou cu focul (tot cum zic aceeași) pe tema suspendării președintelui Băsescu. Dacă privim lucrurile doar din punct de vedere aritmetic, inițiativa nu are nicio șansă atâta vreme cât ar mai fi necesare (în condițiile unei prezențe de 100% a aleșilor USL) minimum 17 voturi. Scopul cauzei e deosebit de important, o eventuală suspendare din funcție a lui Traian Băsescu ar fi urmată imediat de spargerea PDL și neantizarea UNPR. Miza e prea mare, așa că e de așteptat ca fiecare parlamentar din afara USL să fie luat ”om la om pe tot terenul”, astfel încât nici să nu se poată gândi la varianta unui vot în favoarea suspendării. Astea și multe altele, sunt părțile care se văd la o primă privire aruncată asupra subiectului. Dar, oare să fie chiar atât de naivi liderii USL ca să se arunce într-o luptă din care nimeni nu-i vede ieșiți învingători? Eu nu cred în această variantă. Mai degrabă sunt convins că jocurile sunt mult mai complicate, useliștii au calculat fiecare pas, s-au gândit de o sută de ori la consecințe, înainte de-a începe complicatul proces al suspendării. Să nu credeți că Băsescu stă liniștit și repetă zilnic calculele aritmetice care îi dau mereu aceeași diferență -17. Știe el mai bine decât toți ceilalți cât de grea e așteptarea în astfel de situații. Și USL a anunțat deja, prin vocea lui Adrian Năstase, că nu se va grăbi să meargă în Parlament pentru tranșarea chestiunii, dimpotrivă, o va face doar atunci când va fi sigură de victorie. Nu mai e timp, spun scepticii și susținătorii actualului regim. Ba este suficient, alegerile sunt abia la sfârșitul anului viitor, iar o singură scânteie ar putea dinamita scena politică în doar câteva zile. Pentru un astfel de moment se pregătește USL, evoluția evenimentelor trebuie să o prindă pregătită. Nici nu s-a șters sângele mazilirii lui Geoană și deja circulă varianta că viitorul președinte al Senatului va fi Frunda! Ajuns acolo cu susținerea USL, evident. Vedeți ce pași uriași poate să facă istoria în doar câteva clipe? Apoi, așteptând tranșarea chestiunii în Parlament, Băsescu nu va mai fi jucătorul care își va permite să-și bage ceva în Constituție și în legile țării. Nici nu va încerca să joace tot timpul doar în echipa portocolaliilor, sau să se substituie ca șef al Guvernului. Frica posibilă de a ajunge la judecata poporului (referendum), îi va paraliza mișcările și îi va înmuia oasele. Până atunci însă, PDL și liderul de la Cotroceni vor fi suspuși zilnic unui bombardament venit din partea opoziției, a cetățenilor, societății civile. Gestionată cum trebuie, tema suspendării (un subiect foarte sensibil) se va transforma într-o amplă dezbatere la nivel național, care va angrena (în sfârșit) pături largi ale populației. O parte importantă din amorful popor român va trebuie să își asume o minimă responsabilitate, să înțeleagă că nu trebuie lăsat totul pe seama politicului, incapabil de altfel să-și îndeplinească promisiunile. Consecințele dezbaterilor pe tema suspendării ar putea scoate la lumină adevărul din politica românească. Rezultatul imediat va fi încropirea unei conștiințe civicie, care va determina cetățenii să iasă la vot în număr mult mai mare decât au făcut-o în ultimii opt ani. Atunci, poate că nici nu va mai fi  nevoie de suspendarea președintelui. Intenția doar, și-ar atinge scopul.

Grigore Ciascai

 

 

 

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA