AcasăOPINIIProblema zilei - Emil Boc și cei aproape 40 de hoți dovediți

Problema zilei – Emil Boc și cei aproape 40 de hoți dovediți

spot_img

DISTRIBUIȚI

2.actualmm.ro

Am apucat s-o trăiesc și pe asta: profesorul Ștefan Vlaston, unul dintre cei mai înfocați admiratori și susținători ai portocaliilor, s-a decis să publice un articol în care face praf actuala guvernare. Sigur, încă n-a ajuns să-l atace și pe Traian Băsescu, dar, zicem noi, primul și cel mai important pas a fost făcut, așa că-l așteptăm pe următorul. Vlaston este profesor în București și, de multă vreme, postează articole pe contibutos.ro, care, ulterior, sunt preluate de alte site-uri, evident de către cele care servesc populimea portocalie și conducătorul suprem. Am văzut titlul postării (”Penalii lui Boc”) dar nicio clipă n-am crezut că semnatarul poate fi profesorul Vlaston. După ce am parcurs articolul m-am gândit că o fi vorba de o greșeală, sau de o farsă făcută de un internaut înrolat în Opoziție. Dar, după ce am citit răspunsurile la foarte multele comentarii, mi-am dat seama că aici nu-i de joacă, Vlaston pare decis să apuce pe altă potecă, diferită total de cea a portocaliilor. Sigur, mulți dintre postacii din aceeași categorie îl întreabă ce s-a întâmplat cu el, dar autorul le răspunde cu o fermitate pe care nu o bănuiam. Iată cum își începe Vlaston articolul: ”În sfârșit, PDL și Emil Boc încep să înțeleagă conceptul prezumție de nevinovăție. Valabil pentru un cetățean obișnuit, nu are aceeași semnificație pentru politicieni. Pentru că sunt reprezentanții cetățenilor în funcții de conducere, pentru că trebuie să reprezinte un model, inclusiv pentru sancționarea infracțiunilor și/sau a actelor de corupție, pentru că nu pot rămâne cu banii țării pe mână, când există suspiciunea că i-au fraudat. Foarte interesant. Culmea e că în aceste zile, Opoziția trebuia să pună tunurile pe Putere, evenimentele petrecute în Cluj Napoca furnizându-le suficientă muniție încât să-i dea o lovitură de moarte. Din păcate, USL s-a concentrat pe cazul Mircea Geoană, uitând că ”în post nu se doarme niciodată”, dacă vrei cu adevărat să-ți învingi adversarul. Subiectul arestărilor din Cluj trebuia tocat până la saturație. Mă gândesc cum și-au frecat palmele cei de la guvernare, când au văzut cât de ușor au scăpat de pocinog. Și uite că vine Vlaston, omul lor, să pună paie pe foc! În final, acesta explică de ce nu a întocmit și o listă cu penalii din USL: Sigur, există și liste asemănătoare pentru USL. Dar nu de grija lor mă topesc eu acum. În PDL ne-am pus anumite speranțe, care se duc văzând cu ochii. Deși este extrem de târziu, o schimbare radicală de atitudine față de proprii penali ar mai putea salva ce mai este de salvat, din „onoarea” terfelită a lui Emil Boc. A, că se pierd surse importante de bani și voturi pentru partid, poate fi adevărat. Cântărind însă ce atârna mai greu, PDL ar fi trebuit să înțeleagă că doar integritatea morală și nepenală ar fi făcut deosebirea de PSD și PNL. Dacă nu a înțeles sau nu înțelege nici în al 12-lea ceas, când va vedea rezultatele alegerilor din 2012, va fi prea târziu. Grija pentru viitorul portocaliilor pare a fi destul de mare, dar ne vine greu să credem că aceștia se vor debarasa de corupție și hoție de teama alegerilor. Poate tocmai de aceea Vlaston zice că, din postura de ”fost, dar improbabil votant PDL”, îl interesează ce se va întâmpla cu cei care apar în ”Lista penalilor” lui Emil Boc.

Iată cum arată această listă:

1. MANȚOG IONEL. Fost secretar de stat, fost director CNLO.

2. POPESCU COSMIN MIHAI. Deputat 2008 – prezent, fost secretar de stat în MEC, demisionar din PDL.

3. APOSTU SORIN, primar al municipiului Cluj Napoca

4. BIAN SILVIU, preşedinte al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă

5. SÂRB GHEORGHE, secretar general în cadrul Ministerului Sănătăţii

6. BICA RADU VASILE, vicepreşedinte al Consiliului judeţean Cluj

7. CORESCU CORNELIA GHEORGHINA, inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş

8. BACIU REMUS VIRGIL – fost vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor

11. BODA DANIEL, preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale

12. Duțu Stelian, deputat 2004 – 2008, fost președinte al CJ Constanța.

13. Dobra Nicolae, senator 2008 – prezent.

14. Pandele Sorin Andi, deputat 2008 – prezent

15. Păsat Dan, deputat 2008 – prezent

16. Iacob Ridzi Monica Maria, deputat 2008 – prezent, fost ministru al Tineretului şi Sportului

17. Iordache Gratiela Denisa, fost secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice  

18. Cazacu Marinica, fost prefect de Ialomița, președinte PDL Ialomița

19. Gutău Mircia, primar Râmnicu Vâlcea

20. Dicu Nicolae, viceprimar Ramnicu Valcea

21. Falcă Gheorghe, primar Arad

22. Diaconu Gabriel Marian, viceprimar Slatina

23. Cozma Ioan, primar Negrești, jud Vaslui

24. Solomon Antonie, primar Craiova

25. Poteraș Cristian Constantin, primar Sector 6, Bucureşti

26. Preda Vasile, primar Vărăşti, judeţul Giurgiu

27. Toșa Ioan, primar Vânători, jud. Mureș

28. Baciu Constantin, primar Podgoria, jud. Buzău

29. Duță Leontin, Primar Biled, jud. Timiș

30. Dotcoş Sebastian, primar Marpod, judeţul Sibiu

31. Apostol Gelu, primar Cernica, jud. Ilfov

32. Ioniţă Veronica, primar Gorgota, jud. Prahova

33. Petre Coman, primar Răzvad, jud. Dâmboviţa

34. Gabriel Boriga, primar Târgovişte, jud. Dâmbovița

35. Ionel Spătaru, fost șef al OPC Brasov

36. dr. ANCA ALEXANDRESCU, director Direcția Sănătate Publică Argeș

37. dr. MIOARA BUCUR, director DSP Argeș

38. ec. OCTAVIAN IORDACHE, director DSP Argeș

Cu excepția celor doi clujeni, Apostu și Bica, care se află în arest preventiv, toți ceilalți sunt trimiși în judecată, după finalizarea dosarelor de către procurori.

Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA