AcasăEvenimentPRINTRE EI ȘI MARAMUREȘENI – Polițiștii protestează și scandează „Hoții!” în față...

PRINTRE EI ȘI MARAMUREȘENI – Polițiștii protestează și scandează „Hoții!” în față la MAI

spot_img

DISTRIBUIȚI

PRINTRE EI ȘI MARAMUREȘENI  „Purtăm răspunderi și nevoi, ne umiliți, așa vreți voi. Ne-am săturat și vrem să știți: venit-a vremea să plătiți”, a scris Tomoiaga Ion, vicepreședintele SPR Diamantul.

Agenţii de poliţie protestează, joi, la sediul Ministerului Afacerilor Interne. Ei cer majorarea salarilor, eliminarea diferenţelor mari de salarizare dintre agenţi şi ofiţeri, plata sporurilor la nivelul salariului minim brut de 1.450 de lei, şi nu la cel de din 2009, precum şi modificarea unor prevederi privind programul de lucru şi repausul săptămânal al poliţiştilor.

Polițiștii din mai multe județe, printre care și Maramureș, protestează alături de colegii lor de la București. În același timp, cei care nu au reușit să ajungă la protestele din capitală, au protestat la sediile inspectoratelor de poliție.

Un exemplu în acest sens sunt și membrii sindicatului Europol din cadrul Poliţiei Târgu Lăpuș. Aceștia au organizat un protest, ieșind în fața instituției cu pancarte pe care sunt scrise mesaje ca „Siguranța națională nu este nici cât minimul pe țară” sau „Ministerul Afacerilor Interne ucide polițiștii! Luptăm sau așteptăm să ne vină rândul”.

Liderii Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP), organizatorul protestului, susţin că prin această acţiune vor să atragă atenţia Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Finanţelor Publice că poliţiştii nu sunt plătiţi corespunzător şi că o parte dintre prevederile legale privind salarizarea lor sunt încălcate, relatează News.ro.

Preşedintele SNAP, Adrian Diugu, a declarat că la protestul de la sediul Ministerului Afacerilor Interne sunt aşteptaţi să participe aproximativ 2.000 de poliţişti, din Bucureşti şi din mai multe judeţe, conform Digi24.ro.

Liderul sindical a spus că agenţii de poliţie solicită în primul rând plata sporurilor în raport cu salariul de 1.450 de lei, şi nu cu cel din 2009. Diugu a explicat că în calcularea sporurilor tuturor poliţiştilor trebui să fie luat în calcul ca bază de referinţă salariul minim brut pe ţară prevăzut în HG 1/2017, respectiv 1.450 de lei.

Preşedintele SNAP a mai spus că alte revendicări vizează eliminarea diferenţelor mari de salarizare dintre agenţi şi ofiteri, problemă ce poate fi corectată prin adoptarea noii Legi a salarizării unitare, precum şi încheierea unui nou Acord Colectiv de Muncă, în condiţiile în care vechiul acord a încetat în mai 2016.

Protestatarii mai cer modificarea Statutului poliţistului şi a unor prevederi dintr-un ordin din 2008 al Ministerului Afacerilor Interne privind programul de lucru şi repausul săptămânal al poliţiştilor.

Credit foto: Vasile Dale/Tomoiaga Ion

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA