AcasăActualitatePoliticPRINTR-O REZOLUȚIE – PSD Maramureș „jură credință” lui Dragnea și Grindeanu

PRINTR-O REZOLUȚIE – PSD Maramureș „jură credință” lui Dragnea și Grindeanu

spot_img

DISTRIBUIȚI

PRINTR-O REZOLUȚIE  Comitetul Executiv PSD Maramureș alcătuit din primari, viceprimari, consilieri județeni, președinți ai organizațiilor locale din Maramureș s-a întrunit în ședință miercuri, 15 februarie 2017, de la ora 15.00.

Ședința a avut loc la sediul județean al PSD din Baia Mare și a fost condusă de președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea și de deputatul Gheorghe Șimon, vicepreședinte al PSD la nivel național. Social-democrații maramureșeni s-au întâlnit pentru a dezbate și a lua o decizie vizavi de evenimentele care au avut loc la nivel național, în ultima perioadă.

Potrivit președintelui PSD Maramureș, Gabriel Zetea, CEx al PSD Maramureș  își exprimă întreaga susținere față de premierul Sorin Grindeanu, dar și față de președintele PSD, Liviu Dragnea, adoptând, în acest sens, rezoluția ”Unitate, responsabilitate și o guvernare legitimă”. Rezoluția votată în unanimitate de cei prezenți cuprinde trei puncte, respectiv susținerea Guvernului Grindeanu în vederea implementării Programului de Guvernare, susținerea președintelui PSD, Liviu Dragnea, pentru menținerea unității PSD și obligativitatea respectării statutului partidului de către fiecare membru, în luările publice de cuvânt.

Cele trei puncte ale rezoluției sunt:

  1. Susținerea Guvernului Grindeanu pentru implementarea Programului de Guvernare așa cum a fost acesta prezentat în decembrie 2016

Comitetul Executiv PSD Maramureș consideră că este imperios necesar ca acest guvern legitim să continue seria reformelor al căror unic scop îl reprezintă satisfacerea nevoilor cetățenilor, fiind deja puse în aplicare 30 de măsuri care vor îmbunătăți viața românilor. Au rămas de adoptat doar 12 măsuri aferente primului trimestru al anului, iar promisiunile făcute în decembrie 2016 vor fi onorate în totalitate, așa cum au fost acestea anunțate. PSD a primit încrederea și votul românilor pentru a pune în practică Programul de Guvernare al partidului. Guvernul are obligativitatea de a respecta ce a promis și a continuă măsurile bune pentru creșterea satisfacției sociale.

  1. Susținerea președintelui PSD, Liviu Dragnea, pentru menținerea unității PSD

Comitetul Executiv PSD Maramureș consideră că președintele Liviu Dragnea, care a fost ales lider al partidului cu peste 80% din voturile tuturor membrilor PSD din țară a reușit, în tot acest timp, să mențină unitatea partidului. Membrii CEx Maramureș consideră că rezultatul alegerilor din 11 decembrie 2016, cel mai important scor obținut vreodată de PSD, se datorează în mare măsură președintelui Liviu Dragnea. Rezultatele remarcabile care le-a obținut la cârma formațiunii, atât în la alegerile locale din iunie 2016, cât și la alegerile parlamentare din decembrie 2016, îl legitimează să continue în fruntea PSD, pentru a menține unitatea partidului și pentru a asigura o guvernare performantă.

  1. Membrii PSD au dreptul la libera exprimare, dar și obligativitatea respectării statutului. Orice părere contrară liniei generale a partidului trebuie, mai întâi, discutată în structurile interne.

Comitetul Executiv PSD Maramureș consideră că membrii PSD au dreptul la liberă exprimare, însă cu obligativitatea respectării statutului. Părerile contrare pot fi exprimate în interiorul PSD și trebuie apoi dezbătute în structurile interne, iar derapajele de orice natură, care aduc atingere imaginii partidului, trebuie sancționate.

Biroul de presă al PSD Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA