AcasăLifestyleSănatatePREVIZIUNI ÎNGRIJORĂTOARE - Epidemia de rujeolă se va extinde odată cu începerea...

PREVIZIUNI ÎNGRIJORĂTOARE – Epidemia de rujeolă se va extinde odată cu începerea şcolii

spot_img

DISTRIBUIȚI

PREVIZIUNI ÎNGRIJORĂTOARE Odată cu revenirea copiilor în colectivităţi, cresc şansele extinderii epidemiei de rujeolă, cei mai expuşi fiind micuţii nevaccinaţi din creşe şi din grădiniţe, categorie de vârstă unde se înregistrează şi cele mai multe decese şi îmbolnăviri.

„La grădiniţă e cel mai mare pericol, asta pentru că ei sunt cei mai expuşi la boală. Şi copiii trecuţi de cinci ani sunt în continuare în pericol, dar sper că mare parte din restanţieri au fost recuperaţi, s-a vaccinat în această perioadă pe bandă rulantă”, a explicat medicul de familie Gindrovel Dumitra, membru al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF), scrie Adevărul.

În prezent, numărul deceselor se ridică la 34, după ce un micuţ de cinci luni din judeţul Neamţ a pierdut lupta cu viaţa. De altfel, Neamţul se numără printre judeţele aflate la mare risc, asta în condiţiile în care până acum cazurile identificate de medici au fost destul de puţine, avertizează specialistul.

Constanţa, Ialomiţa şi Suceava se regăsesc şi ele printre judeţele unde pot apărea focare de rujeolă în perioada imediat următoare.

„Aceste judeţe reprezintă în continuare o bombă cu efect întârziat. Din păcate, există posibilităţi de extindere odată cu intrarea în colectivităţi şi nu în judeţele unde avem cele mai multe cazuri, ci în cele care erau la coada clasamentului. Singura soluţie este vaccinarea, astfel că ea trebuie să continue şi în lunile ce urmează”, a completat Gindrovel Dumitra.

„Grosul a trecut. În zonele de focar – Timiş, Arad, Caraş-Severin, mai pot exista câteva cazuri individuale, izolate. Sunt în risc judeţele care au avut puţine cazuri, dar acestea ar putea fi afectate în toamnă, asta pentru că în curând copiii nu vor mai merge în colectivitate.

Prin urmare, este bine că Ministerul Sănătăţii va împinge rezervele de vaccinuri spre judeţele care n-au fost foarte afectate”, a explicat şi un epidemiolog, adăugând că pneumonia neglijată, ca şi complicaţie a rujeolei, poate duce la septicemie şi insuficienţă renală, în anumite cazuri.

Totuşi, faţă de primele luni din an, când medicii de familie nu aveau acces la vaccinul necesar, acum aceştia dispun de cantităţi suficiente de vaccin ROR (rubeolă, rujeolă, oreion). „Şi părinţii, care iniţial erau sceptici, au început să-l solicite”, a mai spus specialistul.

Continuarea AICI

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA