AcasăsiugariuPREȚUIRE – Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a oferit distincţii foştilor dascăli din...

PREȚUIRE – Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a oferit distincţii foştilor dascăli din satul natal Rozavlea

spot_img

DISTRIBUIȚI

PREȚUIRE  Duminică, 19 februarie 2017, cu începere de la ora 10:00, Preasfinţitul Părinte Iustin a oficiat, în satul natal, Rozavlea, de pe Valea Izei din Maramureşul Voievodal, prima Sfântă Liturghie Arhierească de când este chiriarhul Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului. Totodată, este şi prima Sfântă Liturghie oficiată într-un sat din Eparhie, după ce Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a mai oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea de metanie, Rohia, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, de mai multe ori, în municipiul Satu Mare şi oraşul Negreşti Oaş. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Bizantin „Theologos”, dirijat de arhid. prof. drd. Adrian Dobreanu.

Cuvânt de învăţătură despre înfricoşătoarea judecată

Cuvântul rostit de Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin s-a oprit asupra pericopei evanghelice a Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi, care ne pregăteşte pentru Postul Învierii Domnului, şi a explicat pe îndelete credincioşilor din satul său natal în ce constă Înfricoşătoarea Judecată.

„În privinţa judecăţii finale, opţiunea ne aparţine, a spus Preasfinţitul Episcop Iustin, pentru că la judecata finală vom veni toţi. Toate neamurile, cu conducătorii lor, care au fost rânduiţi de Dumnezeu să conducă. Nimeni nu-şi ia de la sine nimic. Orice domnie, orice stăpânire este de la Dumnezeu. De toate rangurile, de toate mărimile, de toate vocaţiile, de toate confesiunile, de toate neamurile ne vom prezenta înaintea lui Dumnezeu. Cărţile vor fi deschise şi faptele vor fi scrise.”

Postul este pentru îndreptare, iar „Dumnezeu aşteaptă. În lumina acestei judecăţi finale, noi avem şansa să lucrăm. Pentru că suntem la început de post, trebuie să înţelegem din pericopa evanghelică de azi că nu-i suficient doar să postim mult şi să ne rugăm neîncetat. Se cuvine să facem fapte bune, pentru că despre aceasta este vorba în Sfânta Evanghelie de azi. Post, rugăciune şi multe fapte bune, de milostenie”, i-a îndemnat Preasfinţitul Episcop Iustin pe credincioşi să facă.

Parastas pentru patriarhi şi părinţi

Cu ocazia oficierii Sfintei Liturghii în satul natal, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a oficiat un parastas pentru patriarhii care au slujit în biserica din sat, care o are ca ocrotitoare pe Maica Domnului.

În primul rând pentru Patriarhul Justinian, care a târnosit biserica în 1971, Patriarhul Teoctist şi Patriarhul Petros al VII-lea al Egiptului şi a întregii Africi, Teofil Herineanu Arhiepiscopul, Justinian Arhiepiscopul, Arhim. Serafim Man, fost stareţ al Rohiei, pr. Vasile Ţiplea, fost paroh.

Au fost pomeniţi la parastas părinţii şi strămoşii Preasfinţiei sale, monahia Maria Magdalena, Ştefan, Nicolae, Gafie, Grigore, Irina, Ioan şi Ileana.

Distincţii pentru dascăli

După parastas, Preasfinţitul Părinte Iustin a omagiat dascălii pe care i-a avut în sat, cărora le-a oferit cea mai înaltă distincţie pe care o are Episcopia Maramureşului şi Sătmarului: Ordinul „Sfântul Iosif Mărturisitorul”: învăţătorul Ioan Petrovan, profesoara Maria Man, dirigintă, prof. Gheorghe Condrat, prof. Doneta Condrat, prof. Maria Moldovan, învăţătoarea Elisabeta Dunca, prof. Nicolae Vişovan, prof. Vasile Brumar, prof. Mioara Vişovan, colegului prof. Ioan Condrat.

Gramata Episcopală a fost oferită actualului director al şcolii, prof. Maria Cosma, directorului adjunct prof. Ioana Mârza şi dirijoarei corului, Ileana Dinu.

Primarul, prof. Vasile Mârza i-a oferit Preasfinţiei Sale o Diplomă de Excelenţă, deoarece este personalitatea cea mai importantă a satului, în care se întoarce de mai multe ori pe an, iar la biserica din sat oficiază de 22 de ani neîntrerupt Sfânta Liturghie Arhierească.

Andrei Fărcaş, redactor la Revista „Graiul Bisericii Noastre”

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA