AcasăEvenimentPRELUARE CLUJUST - Show la procesul primarului din Baia Mare. Procuroarea DNA...

PRELUARE CLUJUST – Show la procesul primarului din Baia Mare. Procuroarea DNA în prim plan

spot_img

DISTRIBUIȚI

PRELUARE CLUJUST Faptul că o instanță a Curții de Apel Cluj i-a permis, în 10 mai, primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, să-și exercite funcția de primar nu i-a căzut deloc bine procuroarei Adriana Titu de la DNA Cluj, lucru care s-a văzut la termenul de astăzi.

Mai întâi, au fost audiați doi martori, din care unul și-a schimbat puțin declarația față de cea de la urmărire penală, iar altul a depus la dosar înscrisuri olografe și SMS-uri dintre el și denunțător care dinamitează dosarul penal. Asupra declarațiilor celor doi vom reveni pe larg în alt articol.

După audierea martorilor, judecătorul Ioana Nora Boiciuc de la Tribunalul Cluj a pus în discuție verificarea măsurii controlului judiciar, care se face o dată la 60 de zile.

Avocatul primarului, Călin Budișan, a cerut revocarea controlului judiciar și, în subsidiar, revocarea obligației de a nu părăți țara, pentru ca primarul să poată onora invitațiile unor primari din Polonia, Austria și Germania.

Acesta a fost momentul în care procuroarea de ședință a răbufnit: ”Inculpatul are libertatea să circule în țară. Nu e oportun să se revoce și această obligație. Astfel, controlul judiciar rămâne fără conținut! La fiecare termen, inculpatul are diverse dorințe. A vrut să fie primar, e primar!”.

În replică, avocatul Budișan a spus: ”Acesta este mersul normal al unui proces, la fel cum e și trimiterea in judecată. Eu voi solicita până se va revoca măsura, în sensul înlăturării obligației de a nu depăşi limita teritoriala a României.

Astăzi a fost audiat un martor care confirmă apărarea inculpatului expusă pe zeci de pagini în fața judecătorilor de drepturi și libertăți. În exercitarea funcției de primar, există contacte cu primari din UE. Are trei solicitări din Polonia, Germania, Austria”.

Amintim că un ”meci” similar a avut loc și în 8 mai la Curtea de Apel, cu ocazia judecării contestației la obligația de a nu exercita funcția, când aceeași procuroare a susținut că procesul decurge greu din cauză că inculpatul nu a recunoscut și nu a dat declaraţie de inculpat în faza cercetării judecătorești.

”Sunt siderat de atitudinea distinsei procuroare DNA. Dreptul la tăcere nu trebuie sa aibă consecințe. Ce i se reproșează? Faptul că nu recunoaşte? Că n-am înţeles”, a replicat atunci avocatul.

Celălalt avocat al primarului a adăugat, astăzi, la Tribunal, că aceasta este un om în folosul comunității și că de când exercită din nou funcția de primar se asfaltează străzi. A venit replica procurorului: ”În ce măsură controlul judiciar împiedică asfaltarea străzilor?”.

Avocatul Budișan a mai spus: ”La orice om se revocă la un moment dat măsura pe parcursul procesului, fie că e primar sau nu, dacă asfaltează sau nu”.

Având ultimul cuvând, Cătălin Chereches a declarat: ”Având o datorie impusă de democrația pe care trebuie să o respecte si reprezentatul Ministerului Public, nu vreau să mă intâlnesc cu primari, ci vreau să fac proiecte pentru comunitate și să iau cele mai bune modele”.

Instanța a rămas în pronunțare cu privire la măsura preventivă.

sursa INFO şi FOTO

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA