AcasăMARAMURESUL ISTORICPonta: Întrebaţi-l pe Morar despre Oltchim după ce termină cu mascarada de...

Ponta: Întrebaţi-l pe Morar despre Oltchim după ce termină cu mascarada de la CSM

spot_img

DISTRIBUIȚI

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Iaşi, că şeful DNA Daniel Morar ar trebui să dea informaţii despre neregulile de la Oltchim, după ce termină cu „mascarada” de la CSM privind audierile celor care aspiră la funcţiile de procuror general şi de şef al DNA.
Ponta a spus, într-o conferinţă de presă, că despre neregulile de la Oltchim ar trebui să ofere răspunsuri şeful DNA Daniel Morar.
Premierul a precizat că nu ştie de ce fostul director al societăţii Oltchim Constantin Roibu a ipotecat echipamente şi instalaţii în valoare de 40 de milioane de euro, pentru o datorie de zece milioane de euro.
„Trebuie să-l întrebaţi pe domnul Daniel Morar, care are plângeri pentru toate actele întocmite de vechea conducere de la Oltchim. Sau să-i întrebaţi pe domnii Videanu şi Boureanu de ce a garantat domnul Roibu zece milioane de euro cu 40 milioane de euro”, a spus Ponta.
Premierul a precizat că despre neregulile de la Oltchim se poate pronunţa şeful DNA, atunci când termină cu mascarada de la CSM.
„Îl puteţi întreba pe domnul Morar, după ce termină cu mascarada de la CSM, în care el îi audiază pe cei care ar trebui să-i ia locul şi spune că nici unul nu e aşa bun ca el. Acum ar trebui să-i audiez şi eu pe prim-miniştrii de la ARD şi să le explic ce fraieri sunt şi ce deştept sunt eu, cam la fel ar fi”, a mai precizat Victor Ponta.
Premierul a susţinut din nou că societatea Oltchim este devalizată de ani de zile, nu de o lună sau de trei luni.
Guvernul a sesizat procurorii în cazul Oltchim, însă procurorii se fac că plouă, asta în timp ce anchetează de zor câteva persoane în cazul referendumului.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA