AcasăAdministrațiePODUL TINERETULUI - Pod inaugurat în Săcel prin Programul Național de Dezvoltare...

PODUL TINERETULUI – Pod inaugurat în Săcel prin Programul Național de Dezvoltare Locală

spot_img

DISTRIBUIȚI

PODUL TINERETULUI  Luni, 11 septembrie, în prima zi de școală a noului an, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, ministrul Educației Naționale, Liviu Marian Pop și inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean, Ana Moldovan au ajuns și la deschiderea anului școlar din comuna Săcel.

Aici a fost inaugurat noul pod construit prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) cu finanțarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

Potrivit primarului din Săcel, Gavrilă Dologa, noul pod care va deservi comunitatea era o construcție imperios necesară pentru siguranța locuitorilor și se gândește ca numele acestuia să fie Podul Tineretului sau Podul Tinereții.

Podul vechi avea o punte de acces, o deschidere de 27 de metri, însă construcția intra în reparații și reabilitare an de an.

Mai mult, la mijlocul podului se afla un picior de susținere, iar când râul Iza venea învolburat afecta acest picior de pod, fapt care reprezenta un pericol pentru cei care doreau să treacă.

Al doilea motiv a fost că, în aval de acest pod, există un alt pod construit cu aproximativ 50 de ani în urmă, de către Societatea Sovieto-Română, al cărui picior din mijlocul albiei este, de asemenea, afectat, putând să se rupă în orice moment. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, un număr de aproximativ 300 de familii ar fi rămas izolate de drumul județean.

Problemele apăreau și pe timp de iarnă, drumul fiind în pantă, iar în caz de zăpadă sau polei pe carosabil, cei care se opreau să se asigure înainte de a intra cu mașina în drumul județean riscau să nu mai poată demara de pe loc.

”Cel mai important lucru este că, având sprijinul actualului președinte al Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, toate aceste probleme au devenit istorie. Trebuie să recunosc că era doar vicepreședinte al Consiliului Județean când a venit la mine, în Săcel, m-a tras de mânecă și m-a întrebat ce doresc să fac, deoarece bani sunt și Guvernul României finanțează proiecte importante prin PNDL.

Și atunci am considerat că cel mai important proiect pentru comunitatea noastră îl reprezintă construcția unui nou pod. Doresc să îi mulțumesc și ministrului Educației Naționale, Liviu Marian Pop că a venit și la deschiderea anului școlar din Săcel și chiar le-am spus elevilor din comună că, în cei 56 de ani de viață și în anii mei de școală, niciun ministru nu a fost prezent în localitatea unde mi-am făcut studiile, iar copiii de aici au avut ocazia să îl vadă a doua oară pe ministru în comunitatea noastră”, a declarat primarul comunei Săcel, Gavrilă Dologa.

Șeful administrației județene, Gabriel Zetea, a întărit spusele primarului Dologa, arătând că discuțiile legate de acest nou pod au început în anul 2014, când, din calitatea de vicepreședinte al Consiliului Județean, era coordonator în județul Maramureș al Programului Național de Dezvoltare Locală.

”Discuții am purtat la acel moment nu doar în Săcel, ci și în Bogdan Vodă, în Bârsana, în Nănești, pe Valea Vișeului în Vișeu de Sus, în Borșa. Având în vedere că, de mai bine de 15 ani în Maramureș nu se construiseră poduri și știind cu toții relieful județului, am considerat că acest lucru este necesar și oportun.

Nu este normal să fie comunități locale care să locuiască peste o vale și să fie nevoiți să facă kilometri întregi pentru a ajunge în centrul satului. Satisfacția socială a fiecărui maramureșean trebuie să fie asigurată de administrațiile locale și județene, iar PNDL a fost gândit pentru a ajuta proiectele comunităților locale.

Și vorbim aici despre proiecte de canalizare, apă, reabilitări de drumuri comunale, școli, dispensare, grădinițe, poduri, toate acestea fiind realizate prin Programul Național de Dezvoltare Locală, cel mai important instrument de finanțare pe care Guvernul l-a inventat.

Doar prin acest program am reușit să finanțăm și să semnăm în acest an proiectele pe care noi le-am promis pentru oameni, toți cei care suntem aleși temporar în aceste funcții de conducere la Consiliul Județean, în Parlament, în administrațiile locale”, a arătat președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea.

Șeful administrației județene a subliniat faptul că, cel mai important proiect care nu se referă doar la Săcel sau Săliște, ci la toate comunitățile presărate pe Valea Izei, îl reprezintă reabilitarea drumului județean.

”De foarte mulți ani vorbim despre faptul că trebuie să reabilităm drumul care vine din Vadu Izei și până în Săcel, iar acum putem spune că această promisiune va fi onorată.

Pentru realizarea acestui proiect s-a aprobat în această vară, de către Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene o finanțare de 50 de milioane de euro pe PNDL.

Avem acești bani la dispoziție, în această toamnă – iarnă vom finaliza licitația, iar anul viitor ne vom apuca de lucru. Consider că, să ai drumul județean reabilitat, astfel încât să poți să vorbești cu adevărat despre turism, despre crearea a noi locuri de muncă, despre oportunități de afaceri, aceasta este cu adevărat o mare realizare”, a declarat Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA