AcasăEvenimentOMUL PROCURATURII - ACTUALIZARE - Explicațiile lui Ducu Bertzi, suspect într-un dosar...

OMUL PROCURATURII – ACTUALIZARE – Explicațiile lui Ducu Bertzi, suspect într-un dosar de abuz în serviciu, audiat la Parchetul General

spot_img

DISTRIBUIȚI

Maramureșeanul Ducu Bertzi și Eugen Tomac, președintele Partidului Mișcarea Populară, sunt suspecți într-un dosar instrumentat de procurorii Parchetului General, potrivit unor surse judiciare.

Cantautorul Ducu Bertzi a fost audiat joi la Parchetul General, fiind suspectat, potrivit unor surse judiciare, de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracțiune ce ar fi fost săvârșită în calitate de membru al Consiliului de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune (SRR).

Conform surselor citate, faptele cercetate vizează perioada 2010 – 2014, procurorii investigând modul în care CA al SRR a luat decizia de achiziționa acțiuni la o societate comercială, care deținea un post de radio în Republica Moldova.

Dosarul a fost constituit în urma unei sesizări depuse de Corpul de control al premierului Victor Ponta, în care erau reclamate nereguli în legătură cu modul în care au fost cheltuite mari sume de bani la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, condus până în 2012 de Eugen Tomac.

Ducu Bertzi a refuzat să facă declaraţii şi la sosire, şi la plecarea de la Parchetul General. Artistul a fost audiat timp de două ore de către procurori.

Anchetatorii verifică modul în care cei doi ar fi cheltuit sume mari de bani, pe vremea când Eugen Tomac era la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Potrivit unor surse judiciare, Tomac ar fi deturnat suma de 1,6 milioane de lei, bani pe care i-ar fi folosit fără să aibă contracte pentru a cumpăra tonete unde au fost vândute cărţi în limba română. Aceste tonete au fost amplasate în Republica Moldova.

Biroul de presă al Parchetului ICCJ nu a dat, până la acest moment, informaţii despre dosar.

Eugen Tomac a fost secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutideni până în mai 2012, atunci el fiind membru al PDL. Eugen Tomac este preşedintele PMP din februarie 2015.

Departamentul pentru Românii de Pretutideni a funcţionat în perioada 2005-2009 în subordinea Ministerului Afacerilor Externe, de unde a ieşit în ianuarie 2010, când a trecut, la iniţiativa lui Tomac, în coordonarea directă a primului ministru.

ACTUALIZARE

Cântărețul Ducu Bertzi, membru al Consiliului de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune (SRR), a fost audiat joi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu modul de înființare, în 2011, a Radio Chișinău de către SRR împreună cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, se precizează într-un comunicat de presă transmis de casa de avocatură care îl reprezintă pe Ducu Bertzi.

„Contextul s-a datorat faptului că întreg Consiliul de Administrație al SRR, numit în 2010, este audiat în dosarul 664/P/2013 cu privire la modul de înființare, în 2011, a Radio Chișinău, de către SRR împreună cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, condus în acea perioadă de domnul Eugen Tomac. Audierile de la Parchetul General se află în curs și deocamdată nu putem face alte declarații”, se precizează în comunicatul casei de avocatură.

Conform sursei citate, Ducu Bertzi s-a opus modului de implementare a proiectului deschiderii la Chișinău a respectivului post de radio.

„Domnul Ducu Bertzi, exprimându-și încă o dată deplina încredere în organele de urmărire penală și respectând secretul urmăririi penale, se vede, totuși, obligat de avalanșa de informații privind audierea sa să reafirme public faptul că, la vremea respectivă, s-a opus, în cadrul Consiliului de Administrație al SRR – prin luări de poziție și vot -, modului de implementare a proiectului deschiderii la Chișinău a postului de radio în cauză”, se mai precizează în comunicat.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA