AcasăMARAMURESUL ISTORICO să ţipe din nou că este ameninţată? Iulia Motoc, controlată la...

O să ţipe din nou că este ameninţată? Iulia Motoc, controlată la cartea de muncă

spot_img

DISTRIBUIȚI

Judecătoarea CCR, Iulia Motoc ar putea fi revocată din funcţie. Totul depinde de ce scrie în cartea ei de muncă de la Universitatea Bucureşti. Motoc este unul dintre judecătorii Curții Constituționale care a votat împotriva validării referendumului din 29 iulie privind demiterea președintelui Traian Băsescu. În zilele acelea tensionate, domana Motoc s-a dat în spectacol media, afirmând că a fost amenintată în repetate rânduri în legătură cu modul în care va vota, de parcă nu știa toată lumea cum va proceda. Iată că ies la iveală lucruri interesante în legătură cu tânăra domniță, beneficiară a unui parcurs fulminant în magistratură, bazat însă pe încălcarea flagrantă a legii.
Comisia juridică a Senatului va solicita Universităţii Bucureşti un extras privind cartea de muncă a judecătoarea CCR Iulia Motoc, pentru perioada în care a activat aici. Solicitarea survine ca urmare a unui memorandum depus la Senat de redactorul şef al publicaţiei „Ghimpele”. Acesta contestă faptul că Iulia Motoc ar avea o vechime de 18 ani de practică juridică, condiţie cerută de lege pentru a ocupa funcţia de judecător la Curtea Constituţională.

Motoc are 7 ani de practică judiciară
Conform c.v.- ului publicat pe site CCR, Iulia Motoc are doar 7 ani de practică judiciară:
Judecător al Curţii Constituţionale a României, din iunie 2010
Procuror stagiar, Procuratura locală Giurgiu ( septembrie 1989-1990)
Judecător, Judecătoria sectorului 2, Bucureşti (1990-1995)
Avocat, Baroul Bucureşti (1995- prezent poziţie rezervată)

În cazul în care se va descoperi în cartea de muncă de la Universitatea Bucureşti că lipsesc ceva ani care să aibă legătură cu practica judiciară, este posibil ca Iulia Motoc să aibă probleme mari în a-şi păstra postul de judecător al CCR. Şi nimeni nu va reuşi să împiedice revocarea ei din funcţia de judecător al CCR.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA