Acasăoameni noiO NOUĂ TAXĂ DE TIMBRU? – Apa îmbuteliată ar putea deveni un...

O NOUĂ TAXĂ DE TIMBRU? – Apa îmbuteliată ar putea deveni un produs de lux în România

spot_img

DISTRIBUIȚI

O NOUĂ TAXĂ DE TIMBRU?  Apa s-ar putea scumpi pentru că guvernanții au de gând să pună timbru pe sticla de apă, precum pe sticlele de alcool sau pe pachetele cu țigări. Un proiect de lege ce vizează apele minerale, care ar putea fi reglementate separat de legea minelor, sub care erau încadrate până acum.

Viitoarea lege prevede creșterea taxelor de prospecțiune și exploatare cu 34 la sută, în vreme ce taxa anuală pe suprafața de exploatare va fi majorată cu 67 la sută, informează economica.net. Sticlele de apă vor fi timbrate, așa cum se procedează deja în cazul țigărilor și a alcoolului.

Totodată, producătorii vor fi obligați să se reautorizeze în baza unor reguli noi, spre nemulțumirea acestora care susțin că termenele în care se pot conforma sunt prea scurte.

Potrivit proiectului, autoritățile trebuie să elaboreze toate normele tehnice în 30 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial. Mai mult, în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a legii, vor trebui redactate și instrucțiunile referitoare la procedura de evaluare a caracteristicilor apelor minerale naturale și de izvor.

Proiectul de lege prevede că producătorii au termen de 18 luni de la momentul intrării în vigoare a noii legi să reautorizeze sau de 12 luni de la întocmirea procedurilor. Procedura de autorizare durează însă, peste, acest termen. În aceste condiții, producătorii vor fi forțați să funcționeze în ilegalitate sau să-și oprească producția.

Potrivit surselor citate de economica.net, Agenția Națională pentru Ape Minerale (ANRM) ar trebui să micșoreze termenul pentru elaborarea normelor tehnice și a instrucțiunilor referitoare la procedura de evaluare a apelor. O altă variantă ar fi să amâne implementarea măsurilor de reautorizare a producătorilor. În caz contrar, industria apelor ar putea fi pusă în pericol.

Mai mult, proiectul de lege aflat în dezbatere prevede și aplicarea unui timbru pe sticla de apă, așa cum se procedează deja în cazul țigărilor sau a alcoolului. În aceste condiții, mulți dintre producătorii de apă ar putea fi nevoiți să-și închidă afacerile deoarece nu ar putea susține toate cheltuielie tehnologice. Cei care rezistă pe piață vor fi nevoiți să scumpească apa și cei care vor avea de suferit vor fi consumatorii.

Mai multe detalii despre proiectul care ar putea duce la scumpirea apei citiți aici.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA